S-a deschis primul magazin din lume fără casieri și case de marcat

La Seattle în Statele Unite s-a deschis magazinul viitorului. Nu se mai stă la coadă pentru a plăti cumpărăturile, deci nu există case demarcat și casieri.

Dacă mai voiai un exemplu de cum tehnologia schimbă radical viața, magazin Amazon Go este acesta. A fost promovat încă din decembrie 2016 și abia acum va fi deschis consumatorilor. Din 22 ianuarie, Amazon Go e deschis clienților din Seattle.

S-a deschis primul magazin din lume fără casieri și case de marcat

Este un pas înainte pentru Amazon, sau un pas înapoi, că mută cumpărăturile în offline. Pe o suprafață de circa 550 de metri pătrați, găsești cam ce găsești la un magazin clasic. Ai diverse alimente și diverse (semi)preparate. La prima vedere nu e nimic ciudat la acest magazin, doar că sunt detaliile care îl fac cu totul special.

Are angajați, dar n-are casieri, iar fiecare zonă este monitorizată cu senzori și cu camere video. Totul este controlat prin software care verifică cine intră și cu ce iese. Accentul e pus pe eficiență maximă: intri, iei, pleci. Asta fără stat la coadă, numărat mărunțiș și pus produsele în pungă.
Clienții trebuie să aibă aplicația Amazon (disponibilă pe iOS, Android), scanează la intrare în magazin și sistemul începe urmărirea. Iei produsele de pe raft, le pui în pungă și magazinul îți ia de pe cardul pe care deja l-ai stocat în aplicație.

Noul magazin include aproximativ orice tip de produse pe care îl găsești într-un supermarket obișnuit, de la băuturi și gustări până la produse de igienă.

Sistemul este susceptibil furtului, dar Amazon consideră că cei mai mulți clienți nu sunt hoți. Merge, parțial, pe încredere și pe ideea că este un experiment de care era nevoie. Conform companiei, magazinul se poate descurca și cu puțini clienți, și cu mulțimi mai numeroase. Sigur, este încă un concept, chiar dacă acum e deschis publicului. Totodată, este un pas către viitor pe care (doar) Amazon putea să-l facă și l-a făcut.

Sursa www.playtech.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică