Primarul Cisnădiei a justificat cheltuiala de 1,19 milioane lei pentru o statuie cu Mihai Viteazu spunând că ”Anul 2018 este cel mai potrivit pentru inaugurarea statuii lui ,,Mihai Viteazul”, precursor important al unificării românilor de la care se împlinesc 100 de ani”. Gheorghe Huja vine cu promisiuni pentru cei din Cartierul Arhitecților, dar la unele nu spune și când vor fi onorate.
Edilul Cisnădiei le mai promite locuitorilor din Cartierul Arhitecților și stații de autobuz pentru ca Tursib să prelungească traseele. ”Dacă Tursib prelungește traseul spre Cartierul Arhitecților, noi asigurăm stațiile și spațiul de întoarcere. Din partea noastră, există toată deschiderea pentru rezolvarea situației și vom face tot ceea ce ține de noi să rezolvăm această problemă”, a anunțat acesta.
CITEȘTE ȘI: Buget Cisnădie 2018 – Peste un milion de lei cheltuiți pe o statuie. Cartierul Arhitecților primește 438.000 de lei
Creșă și școala. Nu se știe anul exact
”Doresc să îmi respect promisinile făcute cisnădienilor și nu exclud realizarea unei creșe sau a unei școli în acel cartier, dar deocamdată aceste lucruri nu sunt posibile în 2018. Dorim să demarăm proiecte în acest sens și sperăm să obținem finanțare pentru aceste instituții de învățământ, necesare în Cartierul Arhitecților. Școlile și grădinițele din Cisnădie, de curând renovate, îi așteaptă pe toți copiii locuitorilor din Cisnădie”, mai spune Huja într-un material remis către Ora de Sibiu.
Tot el mai spune și că vrea ca în viitorul apropiat să amenajeze un punct de lucru al Gospodăriei Orășenești în Cartierul Arhitecților, în zona Sevișului, ”de unde vom putea interveni prompt în rezolvarea tuturor problemelor care vor apărea pe străzile preluate de Primăria Cisnădie.”.
Protest mut la Cisnădie
Protestul este intitulat ”Împreuna pentru Cartierul Arhitecților – Jumătate de oră pentru a fi văzuți” și are loc în Piața Revoluției din Cisnădie. Mai multe detalii AICI!
Huja promite și drum de legătură cu zona Dedeman
Într-un comunicat remis către Ora de Sibiu, ca reacție la acuzațiile aduse de Asociatia pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților după ce în proiectul de buget pe 2018 s-au alocat doar 438.000 de lei pentru investiții în această zonă a orașului, primarul Huja, promite printre altele drum de legătură spre zona Dedeman. Detalii și declarația lui Huja, AICI!
Ia intrebati-l, pt SPA-ul ala nou, cate locuri de parcare a prevazut? Sau ocupa iar parcarea blocurilor din apropiere? Stie el ce fain e sa vii de la serviciu seara tarziu si parcarea blocului sa fie ocupata de masinile celor care sunt la meci la sala polivalenta, sau patinoar? Daca mai face si un SPA fara sa prevada locuri de parcare, i-a nenorocit pe oamenii din zona aia. De ce nu se consulta cu locuitorii din apropierea obiectivelor pe care le tot ridica? Sau nu se coboara la nivelul lor?