Toată țara se află sub avertizări de vreme rea. Cât țin codurile
foto: arhivă

Meteorologii au emis coduri galbene de vânt puternic sau de ninsoare pentru mai multe județe din țară. Acestea se află în vigoare până marți la amiază.

Opt judeţe se află din această dimineaţă sub cod galben de vânt şi ninsori, avertizarea fiind valabilă până la ora 22.00. Alte 14 judeţe se află de duminică seară, de la ora 20.00, sub cod galben de ninsori abundente. În restul ţării, meteorologii au anunţat precipitaţii moderate sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu intensificări ale vântului până luni la ora 22:00.

Începând de luni dimineaţă, de la ora 5:00 şi până la ora 22:00, sunt anunţate intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.
„Treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, anunţă ANM.

O avertizare cod galben a fost emisă pentru intervalul 21 ianuarie, ora 20:00 – 22 ianuarie, ora 11:00 fiind semnalate predominant ninsori în general însemnate cantitativ şi strat consistent de zăpadă în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

În restul ţării, până la ora 22:00, sunt anunţate precipitaţii moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi intensificări ale vântulu.

În jumătatea de sud a ţării şi în zona montană se vor cumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp. Până în dimineaţa zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă”, spun meteorologii.

Temporar vântul va avea intensificări în vestul şi sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h.

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

Sursa www.news.ro

Ultima oră