În data de 19 ianuarie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Orlat au reținut doi bărbați bănuiți că ar fi sustras o cabalină din anexa unui imobil situat în localitatea Gura Râului.
În fapt, în data de 19 ianuarie, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat domiciliat în loc. Gura Râului despre faptul că, în noaptea de 18 – 19 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns în grajdul locuinței de unde au sustras o cabalină.
În urma cercetărilor și activităților operative desfășurate, s-a reușit identificarea și prinderea a doi localnici în vârstă de 18, respectiv 32 de ani, bănuiți că ar fi sustras cabalina din anexa consăteanului lor.
Animalul a fost recuperat și redat părții vătămate. Cei doi au fost reținuți 24 de ore pe baza de ordonanță, urmând ca, în data de 20 ianuarie, să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Foto: arhivă
Voi sunteţi proşti, ori sunteţi proşti? S-a „prădat o cabană” sau s-a furat o cabalină? Din câte ştiu o cabană este un clădire, iar o cabalină are patru picioare şi se mişcă.