Declarația dată de șeful statului atunci când a anunțat că a decis să accepte propunerea celor de la PSD legat de viitorul premier, a fost una cu peripeții pentru cei de la Europa FM. Pentru că Iohannis a vorbit rar, sistemul de siguranță s-a activat automat crezând că președintele a terminat de vorbit.
Declaraţia de presă în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că acceptă propunerea PSD de prim-ministru a fost transmisă în direct şi de Europa FM, însă ritmul în care şeful statului a transmis informaţiile a dat peste cap sistemul de siguranţă al postului de radio, care intervine în momentul în care sunetul se înterupe pentru mai multe secunde, anunță News. După ce preşedintele a spus ”PSD a promis salarii, pensii, şcoli, manual, spitale, infrastructură, dar până acum prea puţin s-a realizat. Acum, PSD trebuie să dovedească că ceea ce a promis, face” a urmat o pauză prelungită a preşedintelui, pe care sistemul automat a considerat că trebuie să o întrerupă.
Sistemul de siguranţă a intrat în funcţiune, difuzând piesa ”Sam Brown – Stop!”.
În acest timp, Klaus Iohannis a continuat: ”Avem, la un an de la alegerile parlamentare, care au fost câştigate de PSD, două guverne PSD eşuate. Acum, primesc şansa de a dovedi că ştiu ce vor şi ştiu cum se face. În continuare, invit pe toţi cei implicaţi în procedură să se mobilizeze şi să lucreze repede şi bine. Este posibil ca până la 1 februarie întreaga procedură să fie finalizată şi noul guvern să se apuce de treabă şi să rezolve problemele, mai degrabă decât să le încurce”.