VIDEO Mall-ul de la Podul Gării se face mai repede. Va fi gata anul viitor

Proiectul primului centru comercial de tip Mall din Sibiu urmează să fie finalizat cu cel puțin cu 6-7 luni mai repede. Primarul Astrid Fodor a confirmat joi că a primit informații de la noul dezvoltator, în acest sens.

Festival Centrum, proiect dezvoltat și anunțat de câteva ori cu surle și trâmbițe, va prinde viață în curând, lucru confirmat joi chiar de primarul Astrid Fodor, într-o conferință de presă transmisă în direct pe oradesibiu.ro.
Edilul orașului spune că a avut discuții cu cei care se ocupă de Mall-ul de la Podul Gării, iar aceștia au venit cu vești bune. ” Mi s-a spus că se vor depune toate eforturile ca deschiderea să se facă mai repede, respectiv în aprilie 2019. Aceasta este intenția și mi-aș dori foarte mult să se transforme în realitate”, a explicat Astrid Fodor.

NEPI va dezvolta proiectul
Informațiile prezentate de Ora de Sibiu, legat de o achiziție a terenului de la Podul Gării de către sud africanii de la NEPI, au fost confirmate și de municipalitate. Primăria a fost de altfel informată de această schimbare în privința concernului care va dezvolta și construi proiectul primului Mall din Sibiu. ”Am fost informată de aceste schimbări”, a mai spus joi Astrid Fodor.
Mai multe informații despre schimbările vehiculate, găsiți AICI.

Ultima oră