FOTO Elevii sibieni învață despre cât de important este consumul de lapte
Foto Arhivă

În perioada 16 ianuarie – 2 februarie, 6 unități de învățământ din Sibiu desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu activități educative ce urmăresc conștientizarea preșcolarilor și a elevilor asupra unei alimentații sănătoase, bazate pe lapte și produse lactate.

Peste 850 de copiii din mediul urban vor învăța despre importanța consumului de produse alimentare locale și despre combaterea risipei de alimente. Astfel de acțiuni educative sunt deosebit de importante pentru județul Sibiu, întrucât în cadrul Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, încurajarea programelor de educare a gusturilor copiilor în școli, cu scopul deprinderii unui stil de viață sănătos, este unul dintre obiectivele asumate. Acțiunile din această perioadă se desfășoară în cadrul Programului pentru Școli al României, implementat de Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, și sunt aferente distribuției de lapte pentru Semestrul I al anului școlar 2017-2018, măsuri finanțate prin Fondul European de Garantare Agricolă.

Învățarea și formarea de noi deprinderi se va realiza prin ateliere precum „Drumul laptelui”, în care se vor urmări video-uri despre drumul parcurs de lapte de la fermă până pe mesele noastre, sau prin jocuri ca „Gustă și spune cine sunt”, în care elevii vor degusta o varietate de produse lactate. Pentru a fi cât mai atractive, multe dintre activități se desfășoară sub forma unor concursuri cu premii, materialele necesare fiind achiziționate de Consiliul Județean Sibiu. Printre premiile care se vor câștiga se numără atlasuri care promovează alimentația sănătoasă, cărți de rețete culinare și DVDuri cu filme educaționale.

FOTO Elevii sibieni învață despre cât de important este consumul de lapte

„Pe lângă activitățile de promovare a consumului de fructe și legume în școli pe care le-am susținut în anii precedenți, mă bucur că în acest an demarează și acțiuni educative pe tema consumului de lactate. Încurajăm și pe viitor cât mai multe școli să se implice deoarece, dacă vrem să devenim o destinație gastronomică pe termen lung, trebuie ca în primul rând noi, sibienii, să învățăm să practicăm o alimentație sănătoasă. Și eu sunt mamă și știu ce important e să încurajăm copiii să consume produse naturale – lactate, fructe, legume – și cât mai puține sucuri acidulate, pline de zaharuri”, precizează președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1, aflat în subordinea Consiliului Județean Sibiu, a propus să organizeze în 26 ianuarie Ziua produselor lactate și va implica 158 de elevi într-o serie de ateliere creative ca cele menționate mai sus. La Școala Generală nr. 4 a fost invitat la activitățile cu copiii un medic nutriționist care va explica elevilor importanța consumului de lactate pentru a avea oase puternice și dinți sănătoși. Activități educative vor avea loc și la Școala Gimnazială nr. 2, Școala Gimnazială nr. 12, Școala Gimnazială nr. 13 și Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna din Sibiu.
În vederea implementării măsurilor educative aferente distribuției de fructe și legume, respectiv, distribuției de lapte, pentru Semestrul II al anului școlar 2017-2018, unitățile de învățământ interesate să desfășoare astfel de activități, sunt invitate să se înscrie, până la data de 19 ianuarie 2018, printr-o adresă scrisă înaintată Consiliului Județean Sibiu, cu menționarea măsurii educative pentru care se optează.

Ultima oră