În campania electorală din comuna Bîrghiș, echipa USR Sibiu a promis că va rămâne alături de comunitate indiferent de rezultat.
Pentru că unul dintre obiectivele Partidului Uniunea Salvați România este să susțină educația USR Sibiu împreună cu Birou Parlamentar deputat Dan Barna a oferit astăzi copiilor din localitatea Apoș cadouri: cărți, dulciuri și fructe.
„Atunci când mergi într-o comunitate să cunoști problemele oamenilor stabilești inevitabil o legatură cu ei. Când am împărțit ziare în campania electorală am fost impresionată de un băiat care a deschis imediat ziarul și a început să îl citească, exact ca pe o carte, rând cu rând. Atunci am știut ca îl voi revedea curând pe Narcis și împreună cu colegii din USR vom reveni cu cărți pentru toți copiii din Apoș”, precizează Raluca Amariei, președintele Filialei USR Sibiu.
“Fiecare pas făcut ca partid, la nivel local, trebuie realizat în paralel cu o dezvoltare echilibrată a localităților. Sprijinirea visurilor copiilor din Apoș este unul din instrumentele obligatorii pentru a putea avea speranța că viitorul acestora ar putea sa devină mai bun” a declarat deputatul de Sibiu Dan Barna.