Apă Canal vă învață cum să protejați contoarele împotriva înghețului

Având în vedere temperaturile scăzute, SC „Apă Canal” SA Sibiu adresează câteva recomandări privind protecţia contoarelor de apă împotriva îngheţului:

– În cazul în care contorul este monat într-un cămin de apometru, asiguraţi-vă că acesta are capacul închis şi nu permite infiltrarea apei;
– În căminul apometrului pot fi amplasate materiale termoizolante ca vata minerală, polistiren sau materiale textile. Asigurați-vă că nu deteriorați instalația, apometrul sau sigiliul acestuia în timpul operațiunilor;
– Protejaţi de îngheţ inclusiv robinetele şi conductele de după contor;
– În situaţia în care contorul este montat în pivniţe sau subsoluri tehnice, geamurile şi uşile vor fi închise spre a evita crearea curenților de aer rece;
– Dacă apometrul îngheaţă, nu utilizaţă apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezgheţarea aparatului;
– În cazul în care constatați că apometrul este înghețat, apelați Dispeceratul ”Apă Canal”, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Apă Canal vă învață cum să protejați contoarele împotriva înghețului

SC „Apă Canal” SA Sibiu precizează că, potrivit prevederilor Art.6.3 din Contractul de furnizare încheiat cu fiecare abonat, utilizatorul are obligaţia de a „asigura integritatea sistemelor de măsurare”.
În cazul în care se constată că aparatul de măsură trebuie înlocuit ca urmare a deteriorării provicate de îngheţ, utilizatorul este obligat să suporte costul întregii operaţiuni de schimbare precum şi al contorului.
„Apă Canal” SA solicită abonaţilor ce deţin robineţi sau cişmele în curţi și grădini, să nu lase robinetele deschise ca măsură împotriva înghețului. Consumurile în astfel de cazuri sunt mari : 4 picături / secundă cumulează 2,9 mc/lună, iar un „fir” de apă cu diametru de 1 mm reprezintă aprox. 6,5 mc/lună.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică