Prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, și consilierul ministrului Agriculturii, Ionuț Diaconeasa, au fost oaspeții locuitorilor din Tilișca. Cei doi oficiali au fost mesagerii ministrului Petre Daea și ai angajaților din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care au comandat sute de perechi de ciorapi de lână.
După ce, luna trecută, ministrul Petre Daea a cumpărat o pereche de șosete din Piața Țărănească de la Sala Transilvania Sibiu, colectivul ministerului a decis să cumpere ciorapi de lână pentru a-i dona unor cămine de bătrâni.
680 de perechi de șosete de lână au plecat spre București, urmând să ajungă la bătrânii din zonele mai sărace ale țării, înainte de Crăciun.
„Felicit colectivul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru frumoasa inițiativă, care sprijină producătorii locali și aduce un strop de bucurie celor sărmani. I-am mulțumit domnului ministru Petre Daea pentru susținerea permanentă pe care o oferă Mărginimii Sibiului și județului Sibiu”, a declarat prefectul Adela Muntean.