video foto – cine este șoferul găsit mort în mașina căzută în olt. s-a luptat să iasă din autoturism

Bărbatul care și-a găsit sfârșitul în mașina ce a plonjat în râul Olt este originar din orașul Onești. Dan Gogu a murit cel mai probabil înecat în autoturism sau din cauza șocului termic. Omul a încercat să deschidă una dintre portiere, dar nu a reușit.

Deznodământ tragic pentru un tânăr din județul Bacău. Ceea ce toată lumea spera să nu se adeverească, până la urmă s-a adeverit. Mașina care se presupunea că a plonjat în Olt pe Valea Oltului în apropiere de Boița, a fost găsită marți după amiază după aproape două zile de căutări.
Scafandrii au dat de ea pe fundul râului, marți în jurul orei 14.18 minute. Cei de la ISU au scos autoturismul la suprafață, iar în interiorul acestuia a fost descoperit trupul unui bărbat în vârstă de 30 de ani. S-a trecut la identificarea lui, și așa s-a descoperit că este din Onești, județul Bacău.
VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO MAI MULTE
A plonjat direct în râu
Surse din cadrul anchetei au explicat pentru Ora de Sibiu, că cel care a sunat la 112 și a anunțat că o mașină a căzut în Olt, a fost întors din drum de polițiști pentru a indica exact locul incidentului. La fața locului nu s-au găsit nici urme de frânare și nu s-a putut observa vreo mașină sau vreun om care să plutească pe râu. Faptul că totul s-a petrecut într-o zonă în care nu erau parapeți de protecție pe DN7, a făcut și mai dificilă misiunea căutătorilor.
CITEȘTE ȘI: UPDATE VIDEO FOTO Audi-ul A4 căzut în râul pe Valea Oltului, scoasă la mal. Un bărbat a fost găsit mort
S-a luptat să iasă din mașină
Dan Gogu a fost găsit în interiorul mașinii întins pe spate pe scaunele din față, într-o poziție care sugerează că acesta a încercat să deschidă una dintre portiere cu lovituri de picioare. La prima vedere s-a putut observa că bărbatul nu avea răni vizibile, ceea ce duce la presupunerea faptului că a purtat centura de siguranță.

YouTube video

Cauza morții urmează să fie stabilită la autopsie, dar cel mai probabil bărbatul a murit înecat sau din cauza șocului termic, apa fiind foarte rece.

Ultima oră

Comentariul meu