Constantin Necula – ’’ Mi-ar plăcea ca România să semene cu Mihai Şora, limpede şi înţelept’’

Preotul sibian Constantin Necula a vorbit într-un interviu Agerpres despre țară, despre regele Mihai, despre credință, dar și despre dorințe și năzuințe.

România are nevoie în 2018 de un an înţelept „mai mult decât orice”, susţine preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, într-un interviu acordat AGERPRES, afirmând că îşi doreşte şi îşi va „pune genunchii jos” ca să dea Dumnezeu oameni care să conducă într-un an al senectuţii.
Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, spune că nu este dezamăgit de politicieni, pentru că nu s-a amăgit niciodată, dar este trist pentru că poporul român a depăşit starea de tranziţie, îndată după ianuarie 1990, şi nu a reuşit să fie mai bun ca atunci.
„Sunt păstorul unei turme, o turmă care aşteaptă să fie hrănită de păstori, nu doar mulsă (…) Mi-ar plăcea ca România să semene cu Mihai Şora, limpede şi înţelept”, mai spune Necula.

Părinte, m-am uitat la dumneavoastră pe Facebook şi am văzut într-o postare că aţi fost la Facultatea de Inginerie. V-am văzut la tablă, nu ştiu dacă făceaţi o ecuaţie şi le-aţi vorbit studenţilor despre suflet şi Dumnezeu. Aţi scris ceva. Ne puteţi spune cum arată ecuaţia asta perfectă, suflet şi Dumnezeu?
M-au întrebat dacă există o definiţie a fericirii sau dacă există o definiţie a credinţei. Şi am spus că nici credinţa, nici fericirea nu se pot defini singure. Că există combinări de trei luate câte trei: credinţă, nădejde şi dragoste. Dacă n-ai toate cele trei luate deodată şi înmulţite de fiecare dată nu ajungi la fericire, care are altă construcţie. În Vechiul Testament avem zece porunci şi nouă fericiri şi atunci avem ca posibilităţi de a fi fericiţi combinări de nouă luate câte zece. Şi, mai în glumă, mai în serios, i-am pus să rezolve combinaţiile. Dar, ceea ce era pe tablă la Inginerie, era imaginea pe care a lăsat-o lumii Wald. Este un matematician clujean care se desăvârşeşte în Germania şi ajunge la apogeul carierei sale, moare din nefericire tânăr, pe la 48 de ani. El este întrebat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către specialiştii în aeronautică, în aviaţie, cum pot proteja avioanele care sunt mitraliate. Şi i s-au oferit sute de modele. Toţi din sala aceea, din cercetarea aceea, au susţinut că acolo trebuie pus blindajul, unde au fost rănite avioanele. Doar el a spus că trebuie întărit ceea ce nu a fost rănit, pentru că dacă protejezi ceea ce nu este rănit, cele rănite s-au întors totuşi la sol, poţi să mergi, să zbori, mai departe. Şi a avut dreptate. S-au salvat sute de mii de vieţi. Acum doi ani, unul dintre specialiştii în securizarea Facebook-ului a reamintit acest adevăr matematic al acestui clujean de geniu. Şi le-am spus inginerilor că există lucruri în viaţă în care trebuie să întăreşti ceea ce ai, ceea ce dispui deja. Poţi să fii bun la matematică, trebuie să continui să faci din bunătatea asta la matematică un hobby permanent, care sporeşte. Nu trebuie să laşi deoparte lucrurile care îţi fac plăcere doar ca să faci lucrurile care trebuie să fie făcute. Şi mă refer acum la cele intelectuale, în primul rând, la cele de cultură, la cele legate de suflet.

Vă ajută pagina de Facebook pentru ai apropia pe credincioşi de Dumnezeu?
Da. Şi, într-un fel sau altul, să mulţumesc celor care mă ajută să public, celor care mă ajută să fiu pe scena publică. Nu e uşor pentru cei care organizează o conferinţă să fie în atenţia oamenilor şi să poată comunica. Şansa mea este că dispun de prieteni foarte buni în marea majoritate a oraşelor şi invitaţiile de acolo, făcute în mare parte de dragul oamenilor, ţin de această posibilitate de a comunica. Facebook-ul este una dintre căi.

Apropo de comunicare, recent ne-am întâlnit la un vernisaj unde aţi spus că e un sfârşit de an greu. Zilele acestea se vorbeşte foarte mult despre moartea regelui Mihai.

Nici nu murise regele când am spus asta. Că o să fie un sfârşit de an sumbru şi greu.

La căpătâiul regelui ştim că au stat patru măicuţe. Este îngropat într-o catedrală. Ce ar trebui să semnifice toate acestea pentru români?
Că poate ar fi fost bine să avem mai multă grijă de el. M-au întrebat la Câmpina regaliştii, de ce nu face Biserica mai mult pentru rege pentru a-l recunoaşte. Nu aveam ce să facem mai mult pentru a-l recunoaşte pe rege. Cred că instituţia cu care s-a împăcat cel mai bine, în permanenţă, Măria Sa a fost Biserica. Am sentimentul acesta, că un vodă ştie de unde îşi ia harul şi cum rezistă. Problema mea personală, dar asta chiar nici nu are importanţă, nu se referă nicidecum la Majestatea Sa. Se referă la cum vom duce mai departe această verticalitate, această cordialitate cu Biserica, cordialitate cu Dumnezeu. La Catedrală l-am pomenit (…) nu numai pe Majestatea Sa, ci şi pe Regina Ana şi toţi cei din Casa Regală care au domnit în dreapta credinţă. Poate că n-am avut cel mai curajos dintre conducătorii de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar constat că am avut cel mai gentil, cel mai aristocrat şi cel mai aşezat supravieţuitor al celui de-Al Doilea Război Mondial. Dacă ar fi supravieţuit aşa oameni după Al Doilea Război Mondial am fi fost vindecaţi de ura de acum. El e semn că se putea trăi şi altfel. Mie asta mi-a plăcut cel mai mult la Măria Sa.

Se apropie Crăciunul şi la Catedrală vin din ce în ce mai mulţi oameni. Este adevărat mitul că oamenii sunt mai apropiaţi de biserică şi de Dumnezeu de Paşte şi de Naşterea Domnului? Şi dacă da, de ce?
Nu, eu cred că este o falsă impresie. Ei vin de fiecare dată când simt că Biserica este alături de ei şi Biserica e alături de oameni. Eu nu pot calcula, de exemplu, prezenţa în biserică doar privind Catedrala. Ştiu câte zeci de parohii sunt în jur. Ştiu ce lucrează colegii noştri greco-catolici, catolici, luterani. Cât de mult se zbat cei din celelalte confesiuni. Noi strigăm. Suntem nişte profeţi care nu tac. Oamenii au nevoie de pacea de sus şi de mântuirea sufletului, chiar dacă se pare că nu e aşa. Sibiul are nota aceasta, a unei catedrale rodnice, care se rodeşte tot timpul şi pentru că e vizibilă. E ca o scenă la care vine lumea şi se uită. Nu foarte multe oraşe din ţară au această deschidere de catedrală.

Poate că oamenii caută să se spovedească, caută speranţa…
Asta cu speranţa o cred, nu neapărat să se spovedească. Poate că sunt sătui şi ei să tot vorbească de păcatele lor şi să le descarce, dar constat foarte bucuros că oamenii au nevoie să fie ei împreună şi împreună înaintea lui Dumnezeu, nu cu spatele la Dumnezeu. Noi nu am mutat o stradă în Catedrală, ci ne-am păstrat oamenii ca să simtă că niciodată Biserica nu poate fi constituită doar din emoţia străzii, ci un pic mai mult. Când strigau oamenii „vrem Biserică, nu politică” aveau dreptate pentru că, în fond, Biserica oferă ceva ce transfigurează politicul, îl aşează, hai să dăm un termen greu, în metaistorie.

Mulţi îl caută pe Dumnezeu când şi-au pierdut orice speranţă. E târziu? Ce le spuneţi oamenilor care nu l-au căutat?
Suntem aici. Atât. Nu ai ce să le spui, decât că suntem aici dacă au nevoie. Să nu încerce să-şi repare motorul sufletesc la fabrica de segmenţi şi rulmenţi. Motorul se repară unde se repară motoarele. Cam aşa e şi cu motorul acesta care ţine de suflet, se repară la fabrica de reparaţii, care este Biserica. Şi are câţiva meşteri buni acolo. Şi unde nu putem noi, ăştia văzuţii, răii, idolatrii şi oamenii din Evul Mediu intervin sfinţii de fiecare dată, care ţin partea oamenilor înaintea lui Dumnezeu.

Moş Crăciun sau Naşterea Mântuitorului?
Naşterea Mântuitorului.

Pentru noi toţi, Crăciunul înseamnă bucuria cadourilor…
Da. Numai că am văzut de curând o publicitate în care un puşti „ademeneşte” o puştoaică în casă cu turtă dulce şi îi spune cum Crăciunul este despre îmbrăţişare. Ea întreabă: „Dar ce e Crăciunul?”. Şi îi spune: „Îmbrăţişare”. Crăciunul e mai mult decât gest. Crăciunul este Naşterea Lui, intrarea lui Dumnezeu cel viu în istorie. Până la urmă, noi dăm cadouri pentru că au dat magii cadouri. Noi alergăm de Crăciun şi cântăm, pentru că au alergat şi au cântat colindătorii aceştia celebri, care sunt păstorii ale căror nume nu se păstrează. Colindăm ca îngerii, alergăm ca păstorii şi dăruim ca magii. Dar, primim de fiecare dată ca Hristos şi pe Hristos. Cea mai frumoasă din toată icoana aceasta rămâne Maica Domnului. Ea şi primeşte şi dăruieşte.

Vă întreb – ca duhovnic şi ca părinte -, cum i-aţi explica unui copil care crede în Moş Crăciun şi aşteaptă cadoul sub brad că, de fapt, este vorba de Naşterea lui Iisus?
I-aş spune mai întâi, i-aş explica că acest Moş Crăciun vine după un ceas legat de Naşterea lui Hristos. Naşterea lui îl cheamă pe Moş Crăciun. Hristos, ca să nu mai păţească niciun copil ce a păţit el, să fie pus pe paie ude şi cu supărare că n-a primit nimic, Hristos se ajută şi el cu oamenii. Întotdeauna, Dumnezeu se ajută de oameni, iar Moş Crăciun, câteodată, se ajută de părinţi, că nu are ce face săracul. Totuşi, sunt foarte mulţi copii. Iar acolo unde nu sunt părinţi în jurul copiilor, găsesc oameni de inimă, pentru că Dumnezeu nu funcţionează paralel cu lumea în care trăim. El funcţionează şi punctele de tangenţă ale lui Dumnezeu cu lumea sunt oamenii de bine. Nu am decât maxim de respect pentru jurnaliştii, pentru persoanele importante, vedetele, să spunem, care au intrat în contact cu proiectele acestea sociale şi fac tot ce pot, pornind de la cititul unei poveşti în faţa unui pat până la urmă, care a însemnat sute de mii de euro, pentru a se construi de exemplu, casa aceea a părinţilor lângă spitalul de boli oncologice. Câte ar avea de învăţat marile sisteme de administrarea finanţelor publice dacă ar fi mai atente la gesturile de omenie. Noi ne-am pierdut omenia din sisteme. (…) Fără Moş Crăciun nu se poate.

Am văzut că vă uitaţi la reclame. Imaginea de Crăciun oferită de toate reclamele este cu familii fericite.
Alea de le-am înjurat în tot anul. Deci, cele înjurate tot anul şi care au fost puse la colţ de tot felul de paradigmatici, acum câştigă bani din răsturnarea imaginii. E un pic nedrept. Crăciunul nu e neapărat despre familie, deşi voi vorbi despre Crăciun ca în familie. (…) Vreau să spun, Crăciunul este despre tot omul care prin Hristos devine membru de familie cu împărăţia lui Dumnezeu. Foarte multă lume a spus că, de exemplu, acţiunea Coaliţiei pentru familie vizând bărbat şi femeie în familie va lovi în femeile singure. Totuşi, Maica Domnului rămâne o femeie singură în Scriptură. Biserica cred că are un pic mai multă inteligenţă decât îşi închipuie mulţi. Şi are acea inteligenţă pastorală pe care o aşază la îndemâna oamenilor. Ea nu e niciodată împotriva nimănui. Nu au înţeles că nu poate fi niciodată împotriva nimănui.

Aţi vorbit de femei singure. Realitatea este că sunt tot mai multe divorţuri şi tot mai multe mame îşi cresc singure copiii. Ce ce se întâmplă cu familia din zilele noastre?

Cred că se împrăştie în căutarea… nu ştiu exact. Dacă avem pupători de moaşte, avem şi pupători de rafturi şi pupători de carduri. Şi cred că din această tendinţă de a evada către o lume a consumismului se nasc astfel de drame. Dar, în principiu, ideea că sunt mai mulţi sau mai puţini e un pic falsă. La ce o raportăm? La ce an o raportăm, că înainte era interzis divorţul sau că divorţul însemna excludere din Partidul Comunist? Culmea, şi Partidul Comunist a susţinut divorţul celor arestaţi de către aflaţi în libertate, ca să poată manipula familia. Cred că este încă un defect de construcţie al familiei, dar nu de ieri, de azi. Există cărţi ale părinţilor Bisericii care vorbesc despre drama aceasta, a nemenţinerii împreună a lucrării lui Dumnezeu.

Se aud clopotele. De Revelion, nu departe de locul unde noi facem interviul, o să se audă şi clopote şi artificii. De Revelion mulţi oameni îşi pun o dorinţă. Care este dorinţa dumneavoastră pentru 2018, pentru România, mai ales că e anul Centenarului?
Să fim ca nişte oameni înţelepţi la o sută de ani. Mi-ar plăcea ca România să semene cu Mihai Şora, limpede şi înţelept. Adică, dacă tot avem o sută de ani ce ar fi să ne comportăm ca un stat care are o sută de ani. Şi tânăr, pentru că un stat la o sută de ani nu înseamnă nimic. Dar şi cu înţelepciunea de care avem nevoie. Îmi doresc, şi îmi voi pune genunchii jos, să ne dea Dumnezeu oameni care să ne conducă într-un an al senectuţii. Avem nevoie de un an înţelept, mai mult decât orice.

Anul viitor Sibiul găzduieşte întâlnirea internaţională a tineretului ortodox. Sunteţi unul dintre preoţii care ţine conferinţe în toată România, în Europa, vă adresaţi şi Diasporei. Cum vedeţi tinerii români din afara ţării?
Foarte ataşaţi valorilor spirituale, chiar dacă nu sunt în tricouri „I love Ortodoxia”. Se pare că şi-au găsit în Biserică, cei care au vrut cu adevărat, echilibrul de care aveau nevoie să nu fie sufocaţi. Acum vin după un tur de forţă, după câteva centre universitare din Anglia, vin după o perioadă la Firenze. Am stat de vorbă cu copiii aceştia minunaţi, copii, că sunt oameni în toată firea, care există acolo şi care dovedesc că Dumnezeu nu încurcă minţile luminate, îi încurcă doar pe cei mai puţin luminaţi. Avem cu adevărat valori. Am cunoscut studenţi de rang internaţional, care depăşesc cu mult aşteptările. Poate şi siguranţa unei şcoli corecte, îi ajută.

Nu pierdeţi nicio ocazie şi aruncaţi câte un cuvânt către politicieni…
Da, pentru că sunt păstorul unei turme, o turmă care aşteaptă să fie hrănită de păstori, nu doar mulsă. Şi asta e valabil inclusiv şi la ceea ce ne priveşte pe noi, ca preoţi. Turma aşteaptă să fie hrănită de păstori, dusă pe livezile cele verzi ale muntelui unde e iarba gustoasă şi unde nu este bătut nimeni din turmă. Noi nu suntem puşi să ne exploatăm unii pe alţii. Suntem puşi să trăim împreună, în cordialitate dumnezeiască pe care trebuie să învăţăm să o dobândim.

Sunteţi dezamăgit de politicieni?
Nu sunt dezamăgit, că nu m-am amăgit niciodată. Vin dintr-un spaţiu al ideologiei materialist-dialectice, în care nu te puteai dezamăgi decât dacă te amăgeai. Sunt trist pentru că poporul român a depăşit starea de tranziţie, îndată după ianuarie 1990, şi nu a reuşit să fie mai bun ca atunci. Încercăm să mergem mai departe, dar se pare că atât putem. Să ne rugăm să putem mai mult.

Dacă ar fi să-i daţi un sfat sau să-i cereţi ceva premierului României, ce i-aţi spune?
N-aş avea curaj să-i dau un sfat şi nu i-aş cere nimic. Nu simt nevoia să-i cer niciunui politician din România nimic. A fost o tentativă de a le cere suportul pentru a ne ajuta să ne redefinim familia în matca ei naturală şi am văzut că sunt totuşi politicieni şi atât. Erau mai omenoşi, mai atenţi, mai cu ochii la popor… Să înţeleagă că nimeni, niciodată, nicio forţă din afara unei ţări nu învinge o ţară ca forţele neunite din cadrul unei ţări.

Nici preşedintelui României nu i-aţi spune nimic?
Nu, nu cred că i-aş spune nimic domnului preşedinte. Le-aş strânge mâna amândurora. Ei duc o muncă grea. Nu-i uşor să conduci o ţară ca România şi indiferent cine ar fi prim-ministru, indiferent cine ar fi preşedinte, cu atât mai mult acestui prim-ministru şi acestui preşedinte… Iar Patriarhului meu îi sărut mâna, pentru că, fiind la acelaşi nivel de lideri, a dovedit că se poate şi altfel.

Care a fost momentul cel mai important din 2017 pentru dumneavoastră?
Întâlnirea tinerilor ortodocşi de la Iaşi. Conferinţa cu Daniel Buzdugan a fost unul din marile daruri pe care Dumnezeu mi le-a făcut în 2017. Şi mi-a dăruit un an rodnic şi din alte puncte de vedere, pentru că mi-am văzut un băiat student şi o fată la liceu iar asta a contat foarte mult. Cred că nu putem trăi în afara iubirii familiei noastre.

Ce vă doriţi de la 2018?
Să pot să citesc mai mult şi să pot să muncesc mai mult, să muncesc cu folos pentru cei din jur. Îi aud foarte des pe oameni acuzându-mă de tot felul de vicii – vedetism, carierism -, adevărul e că îmi doresc enorm de mult să mă mântuiesc. Şi nu e o glumă. Să mă văd înaintea lui Hristos şi să nu mă ruşinez. Voi încerca să fac tot ce pot pentru asta. În rest, chiar nu contează nimic. Lui Hristos n-am cum să-i strâng mâna, dar pot să îi cer. Şi îi cer ca prim-ministru, ca preşedintele, ca familia mea, ca ţara mea să fie ceea ce îşi doreşte el să fie. O să fie greu, fără îndoială, dar nu e imposibil. De aia e Dumnezeu. Dumnezeu poate face imposibilul posibil. Pot să spun care o să fie cel mai important moment din 2018 pentru România, dacă vrei. Primul dangăt de clopot din Catedrala Mântuirii Neamului de la Bucureşti.