Hoți care se dădeau comis voiajori prinși de poliție. Au dat zeci de lovituri la Sibiu și în țară

Cincisprezece persoane au fost reținute de polițiștii din consatnța după ce mai bine de un an au dat spargeri în locuințe din opt județe. Prejudiciul se ridică la peste 300.000 de lei.

Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii au făcut miercuri 17 percheziţii în judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, la persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat şi de furt calificat prin metoda “împrietenire – oferire produse cosmetice/detergenţi”.

Anchetatorii au stabilit că în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017 membrii grupării au comis 33 de furturi, în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Brăila, Vâlcea, Argeş, Cluj, Braşov, Sibiu şi Prahova.

Conform anchetatorilor, suspecţii mergeau la diverse locuinţe şi le spuneau proprietarilor că au oferte pentru produse cosmetice sau detergenţi. Astfel, în timp ce un membru al grupării îl ţinea de vorbă pe locatar, celălalt acţiona şi fura din locuinţă bani sau bunuri de valoare, după care părăseau imobilul.

Prejudiciul total este de aproximativ 300.000 de lei.

Hoți care se dădeau comis voiajori prinși de poliție. Au dat zeci de lovituri la Sibiu și în țară

În urma percheziţiilor, poliţiştii au confiscat 150.000 de lei, 22.000 de euro, 1,3 kilograme de bijuterii din aur, precum şi alte bunuri. De asemenea, au fost confiscate patru autoturisme, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

În acest dosar, 15 persoane au fost reţinute şi încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa, urmând să fie duse în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care sunt cercetate 18 persoane.

Sursa www.news.ro

Ultima oră