Dacă aveți de gând să vă cumpărați o mașină, ar trebui să vă grăbiți. Guvernul pregătește o nouă taxă în locul celei de timbru de mediu.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat marţi, în şedinţa Comisiilor de Mediu ale Parlamentului, că timbrul de mediu ar putea fi înlocuit până în luna martie sau aprilie 2018 conform directivelor europene, pentru diminuarea poluării, anunță Mediafax.
„Bugetul Adminstraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi aprobat undeva în martie – aprilie, anul viitor. Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică <>. Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem Hotărârea de Guvern de adoptare a Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi, în felul acesta, procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană”, a susţinut Gavrilescu, în şedinţa din Comisiile de mediu ale Parlamentului pentru aprobarea bugetului pe anul 2018 pentru Ministerul Mediului.
Parlamentarii din Comisiile de Mediu au dat un aviz favorabil bugetului pe 2018 pentru Ministerul Mediului, cu 16 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi o abţinere.
la sa ne asteptam de la patriotii astia? vezi tu ne doare mediul. directivele UE…..NE DOARE-N COT DE TOATE !!!!