Corpul neînsuflețit al Regelui Mihai A TRECUT miercuri seară pe sub Arcul de Triumf și se apropie de Palatul Regal.
Cortegiul funerar al Regelui Mihai a plecat de la Castelul Peleş, iar în această seară va ajunge la Palatul Regal, anunță News. Corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal. Ceremonia de miercuri seară de la Palatul Regal va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.
Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00. Intrarea este liberă.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în România, sosind la ora 11.00 cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă. De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost transportat la Castelul Peleş, unde a rămas pentru câteva ore.
Pe parcursul zilei, au depus coroane de flori şi s-au recules la catafalcul regelui preşedintele Klaus Iohannis, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, premierul Mihai Tudose şi membrii Cabinetului, delegaţii din Republica Moldova, inclusiv fostul premier Iurie Leancă, reprezentanţi ai instituţiilor statului, diplomaţi, între care ambasadorii Hans Klemm şi Paul Brummell. sursa video: Digi FM