teatrul gong din sibiu - primul teatru din românia cu sistem de ascultare asistată

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu a testat și implementat în sala de la parter un sistem de ascultare asistată pentru persoanele cu deficiențe de auz.

MobileConnect este un sistem inovativ ce funcționează pe baza unui principiu relativ simplu. Sunetul este preluat din sală cu ajutorul unor microfoane speciale, iar mai apoi mixat și redat de un inginer de sunet printr-un sistem WiFi direct pe telefonul utilizatorului sau pe dispozitivele inteligente puse la dispoziție gratuit de teatru. Receptarea sunetului astfel prelucrat se face cu ajutorul unei aplicații disponibile în mod gratuit atât pentru telefoanele ce rulează sistemul de operare Andoid, cât și iOS (Sennheiser MobileConnect). Sunetul se transmite la cea mai înaltă calitate prin intermediul a patru canale audio și permite ajustarea frecvențelor în funcție de nevoile personale ale fiecărui utilizator. Teatrul „Gong” Sibiu poate pune la dispoziția spectatorilor până la 30 de dispozitive de ascultare asistată la un singur eveniment, dar recomandă cu tărie ca utilizatorii cu smartphone-uri să își configureze propriile telefoane pentru a se conecta direct la sistemul de ascultare asistată. Mai mult decât atât, pentru spectatorii cu implant cohlear (copii sau adulți) au fost achiziționate 20 de bucle cu inducție ce pot transmite sunetul din sală ca semnal sonor către creier. Accesul la dispozitive sau buclele de inducție se face gratuit, în regim concesionat, pe baza unei rezervări la Agenția de Bilete a Teatrului „Gong” din Sibiu, cu cel puțin două zile înainte de începerea evenimentului. Aceste dispozitive pot fi folosite exclusiv în cadrul evenimentelor organizate de Teatrul „Gong” Sibiu.

„Este pentru prima dată când un teatru din România implementează un astfel de serviciu pentru publicul larg. Emoțiile sunt transmise de cele mai multe ori prin voce și instrumente muzicale, iar în 2017 nimeni nu ar trebui să fie privat de bucuria asta. Suntem mândri că Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sibiu au salutat această inițiativă și au acoperit în totalitate costurile pentru acest sistem. Valoarea finală a investiției se ridică la suma de 81.734 lei.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu