Alexandru Arșinel de urgență la spital. I s-a pus un stent

Alexandru Arșinel a ajuns duminică de urgență la spital, acuzând dureri în piept. Luni, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Adriana Nica, a declarat că actorului i-a fost implantat luni un stent.

„A fost supus mai multor analize medicale. S-a decis internarea în Secția de cardiologie a Spitalului Universitar. Pentru a avea și o părere medicală mai amănunțită a venit și domnul profesor Vinereanu care l-a examinat și a decis, împreună cu domnia sa, să continue investigațiile în cursul dimineții de astăzi. Astăzi a fost spus unei coronarografii în urma căreia s-a decis implantarea unui stent pe artera interventriculară anterioară inimii. Starea domniei sale este acum favorabilă, este conștient, cooperant, stabil hemodinamic, respirator, mănâncă, este foarte bine. În funcție de evoluția ulterioară, domnul profesor Vinereanu și medicii Secției de cardiologie vor decide ziua când domnul Alexandru Arșinel va putea fi externat”, a spus Nica.

Alexandru Arșinel de urgență la spital. I s-a pus un stent

Potrivit medicului, intra-procedural nu a apărut nicio complicație, iar intervenția a durat în jur de 40 de minute, totul decurgând în condiții normale.

„Se introduce un cateter pe artera femurală. Cateterul acesta este însoțit de un balonaș care se deschide fix în zona arterei stenozate și permite în felul acesta revascularizația mușchiului cardiac în zona unde perfuzia coronariană nu s-a putut face în condiții optime din cauza acestei obstrucții. 70% artera era obstruată, motiv pentru care s-a decis implantul unui stent, care se umflă ca o umbreluță și permite revascularizația mușchiului cardiac”, a explicat managerul spitalului.

La momentul internării, actorul era conștient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior, a precizat Adriana Nica.

„Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopți. Dimineață a fost bine, echilibrat a intrat în sală”, a adăugat ea.

Actorul ar putea fi externat în două sau trei zile, însă acest lucru va fi decis de medicii cardiologi.

„Stresul este implicat în aproape toată patologia cardiacă, însă, în afară de stres, dumnealui are și alte afecțiuni: dislipidemie, un diabet zaharat care nu este controlat cu insulină ci cu antidiabetice orale și o hipertensiune arterială. Toate acestea coroborate au dus la depunerea unor cristale de colesterol cu greutate moleculară mică care obstruează această arteră de la nivelul cordului. În câteva zile va putea fi externat, în funcție de evoluția post-procedurală. Cred că în două, trei zile o să poată să fie externat. Colegii mei din Secția de cardiologie vor decide acest lucru”, a afirmat Nica.

Sursa www.agerpres.ro

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică