VIDEO Zăpadă de un metru la Bâlea Lac. Ninge la ca în povești. IMAGINI ÎN DIRECT!
Foto Arhivă

Turiștii care aleg să urce la Bâlea Lac în această perioadă vor avea parte de aproape 100 de centimetri, iar grosimea stratului are toate șansele să crească pentru că în zonă ninge în continuare.

Stratul de zăpadă măsoară 99 de centimetri în zona turistică Bâlea Lac, aflată la peste 2.000 de metri altitudine în munții Făgăraș, unde riscul producerii de avalanșe este moderat, adică de gradul doi pe o scară de la unu la cinci, potrivit meteorologilor, anunță Agerpres. În ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă a crescut cu zece centimetri la Bâlea Lac.
La peste 1.800 de metri altitudine în munții Făgăraș, inclusiv la Bâlea Lac, riscul de producere a avalanșelor este moderat, în timp ce la o înălțime mai mică de 1.800 de metri, riscul este redus, de gradul unu.
Temperatura minimă la Bâlea Lac este prognozată la minus 15 grade Celsius.
Accesul la Bâlea Lac se face doar cu telecabina și numai atunci când condițiile meteo sunt bune. Turiștii pot ajunge cu mașina doar până la Bâlea Cascadă, de unde DN7C Transfăgărășan este închis circulației, nefiind deszăpezit, pentru că aici riscul de avalanșe și căderi de pietre în perioada iernii este foarte mare.

video
play-sharp-fill

Transfăgărășanul va fi închis circulației până la Bâlea Lac până în 30 iunie 2018, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

Ultima oră