Deputata USR, Cosette Chichirău a fost jignită în ultimul hal de senatorul PSD, chiar în timpul plenului Parlamentului de miercuri. Șerban Nicolae a folosit un limbaj suburban în timpul dialogului cu colega sa.
Scandalul care are loc miercuri în plenul Parlamentului, când coaliția PSD-ALDE a votat, pe repede înainte, în linia raportului Comisiei Iordache, a dus și la un schimb aprins de replici între senatorul PSD și președinte al comisiei SIPA Șerban Nicolae și deputata USR Cosette Chichirău, anunță Digi24. Deputata USR era în timpul unui Live pe pagina sa de Facebook și se apropie de senatorul PSD.
„Hoții sunt în fruntea Parlamentului”, îi spune Chichirău, moment în care Șerban Nicolae o face „asistată social” și îi răspunde că „penală este mama care v-a făcut așa nesimțită”. De aici, discuția degenerează într-un schimb acid de replici, în care senatorul PSD o jignește pe deputată într-un mod incalificabil.
Șerban Nicolae: „Dumneavoastră cine sunteți? Vă luați leafa astăzi? E bună leafa aia mărită de PSD. Nu vă e rușine să încasați bani nemunciți? Nu vă e rușine să fiți o asistată social?
Cosette Chichirău: Suta de amendamente sunt muncă.
Șerban Nicolae: L-ați citit pe vreunul? Nu mai rânjiți fasolea aia inutilă la mine. Aveți mâncare de deputat între dinți. Mâncarea aia de deputat.
Cosette Chichirău: Domnul Șerban Nicolae insultă tot poporul român și fură împreună cu grupul său infracțional, organizat.
Șerban Nicolae: Ia scrieți o plângere penală. Căutați un coleg alfabetizat și scrieți o plângere penală la adresa mea, cu ce am furat eu. Căutați un coleg care a terminat clasa a doua.
Cosette Chichirău: Păi dumneavoastră sunteți șofer la grupul infracțional organizat.
Șerban Nicolae: Dumneavoastră sunteți atât de proastă, e incredibil ce spuneți. Ia demonstrați-mi că eu sunt șofer?
Cosette Chichirău: Există poze.
Șerban Nicolae: Poze? CV-ul e în poze? Eu am o poză în care dumneavoastră faceți sex anal. Acuma ce să facem?
Cosette Chichirău: Dumneavoastră aveți CV? Care sunt calificările dumneavoastră? Furați România bucată cu bucată.
Momentul schimbului de replici dintre cei doi poate fi urmărit de la minutul 40.
Incalificabil comportament. Tupeu maxim, zici ca e un derbedeu de pe strada nu un demnitar. Si partidul il suporta si pe el si pe altii ca el. Incredibil. Trebuie sa ii mai vedem fata asta multi ani oare?