ignatul sărbătorit în weekend la muzeul în aer liber

Muzeul ASTRA continuă promovarea produselor și culturii gastronomice tradiționale, iar Ignatul este unul dintre acestea. Așa că sâmbătă și duminică vizitatorii vor vedea cum se taie un porc și vor putea să urmărească etapele de pregătire a bucatelor tradiționale din carne de porc și să deguste următoarele preparate: pomana porcului, cârnați, caltaboș, jumări și tobă.

În cadrul Târgului de țară la Ignat va fi pârlit cu paie și apoi tranșat un porc de aproximativ 200 de kg, iar evenimentele dedicate Igantului vor avea loc în ambele zile, între orele 11-16.

,,În cadrul Târgului de țară la Ignat se respectă tradiția culinară veche de sute de ani. Vizitatorii Muzeului ASTRA au ocazia să redescopere astfel bucatele tradiționale, pregătite ca pe vremuri. Pe de altă parte, e important ca ei să știe că pot să și guste din ele. E un prilej foarte bun de a reliefa încă o dată că Muzeul ASTRA, prin aceste demonstraţii culinare interactive, este un veritabil pol al culturii, dar și al tradițiilor gastronomice din universul satului românesc.” , a declarat Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Ultima oră

Comentariul meu