Film documentar la Biblioteca ASTRA, la 132 de ani de la nașterea lui Liviu Rebreanu

În 27 noiembrie 2017 s-au împlinit 132 de ani de când, la Târlișua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a văzut lumina zilei Liviu Rebreanu. Era primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi din Beclean, născută Diugan, amândoi decendenţi din familii de ţărani de pe Valea Someşului.

Pentru a marca cei 132 de ani de la nașterea marelui romancier, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal, Biblioteca Judeţeană Astra şi Asociaţia culturală pictor Octavian Smigelschi, organizează lansarea filmului documentar ”Mari Clasici :Liviu Rebreanu”, o producție 2017 a Muzeului în colaborare cu Life Vision Films.
Proiecția va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 12, în Sala festiva a Biblioteacii Judetene Astra, corp A.

Despre opera și viața acestui mare scriitor roman, cu urcușurile și coborîșurile ei, s-a scris de-a lungul vremii numeroase cărți. Liviu Rebreanu a lăsat urmașilor o operă copleșitoare: romane devenite celebre, traduse în mai multe limbi europene, volume de povestiri și nuvele care s-au constituit în evenimente majore în epoca interbelică.
A fost un scriitor de succes care a desfășurat o amplă activitate publicistică, remarcându-se și în funcții importante la nivelul unor instituții publice precum Teatrul Național din București. În 1939, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, devine membru al academiei Academiei Romane.

„Eu nu am altă meserie decât scrisul. Eu nu sunt decât un simplu scriitor. Însărcinările întâmplătoare pe care le-am avut în viaţă au fost accidente şi nu mi-au putut denatura fizionomia de scriitor. A trebuit să renunţ la multe, să îndur multe, să risc tot pentru a mă putea dărui deplin scrisului. Şi, desigur, a trebuit să iubesc mai presus de toate scrisul, ca să îndrăznesc a-i închina toată viaţa mea.” Spunea Liviu Rebreanu la 1 septembrie 1944.

Ultima oră