Vestea decesului suveranului Mihai I a stârnit un val de tristețe în țară. Regele a murit în Elveția la 96 de ani. Viața acestuia se confundă cu cele mai importante momente din istoria României din timpul și după cel de al II-lea război mondial.
Regele Mihai – care a încetat din viaţă marţi, 5 decembrie 2017 – este singurul şef de stat din timpul celui de-al doilea război mondial care a trăit până în mileniul III şi printre puţinii monarhi care au fost înlăturaţi de la domnie de proprii părinţi. De numele său sunt legate decizii controversate, precum lovitura de stat de la 23 august 1944 şi abdicarea din 30 decembrie 1947. El este ultimul monarh din ţările Europei de Est, anunță News.
Regele Mihai I al României (1927-1930 şi 1940-1947) s-a născut la Sinaia, pe 25 octombrie 1921, tatăl său fiind prinţul Carol, fiul cel mai mare al regelui Ferdinand (1914-1927), iar mama, principesa Elena a Greciei. Dinastia din România era parte a familiei Hohenzollern-Sigmaringen, ramura catolică a familiei imperiale germane, Hohenzollern. Mihai a fost al treilea rege al României, după Carol I (1866-1914) şi nepotul de frate al acestuia, Ferdinand.
Regele Ferdinand Întregitorul a fost căsătorit cu Maria, principesă britanică, cu care a avut şase copii, cel mai mare fiind principele Carol. Acesta s-a căsătorit cu principesa Elena a Greciei, la începutul anului 1921, iar fiul său, Mihai, s-a născut în acelaşi an. Căsnicia a fost una nefericită, îndeosebi din cauza aventurilor extraconjugale ale lui Carol. Cea mai lungă relaţie a fost cu Elena Lupescu, o relaţie suficient de serioasă încât principele să rămână în străinătate, alături de aceasta, în decembrie 1925, după ce reprezentase familia regală la înmormânarea reginei Alexandra a Marii Britanii.
În consecinţă, regele Ferdinand a propus Consiliului de Coroană excluderea lui Carol de la succesiunea dinastică şi din familia regală, titlul de principe moştenitor revenindu-i prinţului Mihai, în vârstă de numai 4 ani. În iulie 1927, Ferdinand a murit, iar România avea un rege în vârstă de numai 5 ani şi jumătate, – Mihai I. Fiind minor, a fost instalată o regenţă colectivă, formată din principele Nicolae, fratele lui Carol, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Prima domnie a regelui Mihai I a fost marcată de rivalitatea accentuată dintre Partidul Naţional-Liberal şi Partidul Naţional-Ţărănesc, care s-au poziţionat diferit şi în ceea ce priveşte criza dinastică: PNL a susţinut Consiliul de Regenţă, în timp ce PNŢ dorea reîntoarcerea pe tron a principelui Carol. Pe 6 iunie 1930, acesta se întoarce în ţară.
La capătul a două zile de negocieri cu Iuliu Maniu, prim-ministru şi preşedinte al PNŢ, Carol se proclamă rege, ţărăniştilor promiţându-le că va relua căsnicia cu principesa Elena şi că nu o va aduce în ţară pe Elena Lupescu. Ambele promisiuni au fost încălcate. Detronat de propriul său tată, Mihai va primi titlul creat special pentru el, cel de Mare Voievod de Alba-Iulia. Mama sa, Elena, a plecat în exil, la Florenţa, iar lui Mihai i s-a îngăduit să o viziteze doar timp de câteva săptămâni pe an. Carol al II-lea a organizat o şcoală la Palat special pentru fiul său, în care avea drept colegi copii proveniţi din toate zonele ţării şi din toate categoriile sociale, însă relaţiile cu tatăl său au rămas distante. Chiar şi în biografia oficială a regelui Mihai se recunoaşte acest lucru: ”A devenit din ce în ce mai închis în sine şi mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florenţa, la mama sa”.
Ulterior, a început pregătirea militară, obligatorie pentru un prinţ al familiei regale, şi a devenit sublocotenent la 16 ani. În timpul domniei sale (1930-1940), Carol al II-lea a început o politică de slăbire a principalelor partide, PNL şi PNŢ, încurajând disidenţele din interiorul lor, în paralel cu o implicare din ce în ce mai mare a monarhului în activitatea guvernamentală. În urma rezultatului indecis al alegerilor de la sfârşitul anului 1937, pe 10 februarie 1938, monarhul a suspendat Constituţia din 1923, a desfiinţat partidele politice, în locul cărora a fondat un partid unic promonarhic, intitulat Frontul Renaşterii Naţionale. O nouă Constituţie îi dădea atribuţii sporite regelui.
e plan extern, România a rămas izolată în contextul ascensiunii statelor ce doreau revizuirea sistemului de la Versailles. Încheierea Pactului de neagresiune dintre Germania şi URSS, cunoscut ca Pactul Ribbentrop-Molotov, pe 23 august 1939, a consfinţit împărţirea Europei Centrale şi de Est în zone de influenţă ale celor două state, iar atacarea Poloniei de către armata germană, pe 1 septembrie 1939, a provocat Al Doilea Război Mondial. Intrată sub sfera de influenţă germană, România a trebuit să cedeze teritorii: Basarabia şi Bucovina de Nord URSS-ului, Cadrilaterul Bulgariei şi Transilvania de Nord Ungariei. Socotit principalul vinovat pentru incapacitatea României de a riposta, Carol al II-lea a fost forţat să abdice, pe 6 septembrie 1940, de către generalul Ion Antonescu, pe care tocmai îl numise prim-ministru.
A doua domnie
La mai puţin de 19 ani, Mihai devenea pentru a doua oară rege al României, în timp ce tatăl său a plecat în exil. Nu s-au mai revăzut nicodată. Puterea efectivă a fost preluată de Ion Antonescu, cu titlul de Conducător al Statului, ce a prezidat un guvern alcătuit din militari şi legionari. După rebeliunea eşuată a acestora din ianuarie 1941, România a devenit o dictatură militară, în care mareşalul Ion Antonescu nu-l consulta pe monarh nici măcar în chestiuni de o importanţă crucială, precum intrarea României în războiul împotriva URSS, alături de Germania, pe 22 iunie 1941. De asemenea, Antonescu a ignorat opoziţia regelui faţă de trecerea liniei Nistrului de către armata română.
După succesele iniţiale, contraofensiva sovietică de la Stalingrad din 1942-1943 a pus armata română în defensivă până la finele războiului contra URSS. Pentru a limita proporţiile dezastrului, regele Mihai, împreună cu liderii partidelor istorice, au organizat răsturnarea de la putere a mareşalului Antonescu. Pe 23 august 1944, regele Mihai i-a cerut mareşalului Antonescu încheierea imediată a armistiţiului. Cum acesta a refuzat, regele a dispus arestarea mareşalului, numind un guvern alcătuit din apropiaţi ai săi, condus de generalul Constantin Sănătescu. Într-o proclamaţie citită la radio, monarhul a anunţat ieşirea din războiul purtat până atunci de Germania şi trecerea în tabăra aliaţilor.
Transilvania de Nord a fost eliberată complet de armatele germană şi ungară pe 25 octombrie 1944, când regele îşi serba aniversarea de 23 de ani. Lovitura de stat de la 23 august nu a reuşit să asigure statutul de naţiune cobeligerantă alături de învingătorii din război, însă a garantat că Transilvania va reveni României. La finalul războiului, regele a fost numit de către preşedintele american Harry Truman ca Mare Comandor al Legiunii de Merit, una dintre cele mai prestigioase decoraţii americane, în timp ce Iosif Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pe care l-au mai primit doar mareşali sovietici şi câţiva şefi de stat cu merite deosebite în victoria împotriva Germaniei.
Imediat însă a început procesul de comunizare a României, sovieticii reuşind să impună numirea lui Petru Groza ca prim-ministru pe 6 martie 1945. Pentru a contracara abuzurile noului Guvern, Mihai a declanşat aşa-numita ”grevă regală”, refuzând să contrasemneze actele Executivului, însă comuniştii au continuat nestigheriţi procesul de preluare completă a puterii şi decapitare a partidelor democratice. Din această perioadă rămân controversate deciziile monarhului de a nu-i graţia pe Ion Antonescu, executat pentru crime de război în 1946, şi pe liderii ţărănişti arestaţi şi condamnaţi după înscenarea de la Tămădău. Izolat politic, regele a abdicat pe 30 decembrie 1947. ”A fost şantaj. Mi-au spus ‘Dacă nu semnezi, suntem obligaţi să ucidem peste 1.000 de studenţi pe care-i aveau în puşcărie”, relata regele într-un interviu din 2007.
Exilul
În iunie 1948, regele exilat în Grecia, la o reşedinţă a mamei sale, s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma (n. 1923), nepoata de soră a ultimei împărătese austro-ungare, Zita de Bourbon-Parma. Cei doi se cunoscuseră în noiembrie 1947, în timpul unei călătorii la Londra a regelui pentru a participa la nunta reginei Elisabeta a II-a.
„Am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, pe sora ei şi pe mama, iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă, regele Mihai al României… Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat! M-am simţit atât de umilită de mine însămi, încât am ieşit imediat”, relata mai târziu regina întâlnirea cu viitorul ei soţ.
În 1949, cuplul regal s-a mutat în Elveţia, la Lausanne, unde s-a născut prima lor fiică, principesa Margareta. Ea a fost urmată de alte patru fiice: Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957), Maria (n. 1964). Între timp, familia s-a mutat la în Anglia, unde au trăit din veniturile pe care le aduceau o fermă de pui şi un atelier de tâmplărie. În 1956, o nouă mutare: Versoix, în Elveţia, provocată de faptul că Mihai a semnat un contract cu firma Lear Jets. În curând însă, în 1958, Mihai a înfiinţat, cu alţi doi asociaţi, compania Metravel, care se ocupa cu electronică şi componente automatizate. Firma a fost vândută în 1964.
Pe plan politic, regele Mihai a păstrat relaţii strânse cu Comitetul Naţional Român, organism constituit de români aflaţi în exil în Europa Occidentală. Deşi CNR îşi propunea să funcţioneze ca un guvern în exil, acest statut nu i-a fost recunoscut niciodată de statele democratie din Vest. Când a izbucnit Revoluţia din 1989, reşedinţa familiei regale era tot la Versoix. ”Sentimentele noastre erau amestecate. După surpriză, a urmat spaima în faţa violenţei înfruntărilor şi a imaginilor pe care le transmitea televiziunea (…) Această evoluţie ne neliniştea. Pe cât am susţinut şi împărtăşit, la început, acest formidabil elan de speranţă care a fost revoluţia română, pe atât ne-am îndoit după aceea că acest elan fusese spontan. Ca să fiu cinstit, acum nu o mai cred deloc”, declara monarhul într-un interviu din 1991. Regele suspecta implicarea sovieticilor în derularea evenimentelor. ”Ruşii simţeau că edificiul Ceauşescu începuse să pârâie. Spiritul latin al românilor risca să ia foc şi să arunce peste bord comunismul. Pentru a evita o răsturnare atât de radicală şi cu speranţa de a-şi salvgarda totuşi sistemul, ruşii au hotărât să îl sabordeze pe Ceauşescu”, a explicat regele.
După 43 de ani vrea să revină în ţară, dar este întors din drum, fiindu-i refuzată viza
După 43 de exil, regele vrea să revină în ţară, însă vizita sa a avut o turnură neaşteptată. Prima tentativă de întoarcere a avut loc în aprilie 1990, în timpul mandatului lui Ion Iliescu, însă regele s-a întors din drum de la Zurich, unde a aflat că autorităţile române îi refuzaseră viza care îi era necesară întrucât, în decembrie 1947, îi fusese retrasă cetăţenia română. Revenirea a avut loc abia pe 25 decembrie 1990, când a ajuns la Bucureşti cu un paşaport diplomatic danez. A primit o viză de 24 de ore, doar pentru a merge la mormintele de la Curtea de Argeş ale strămoşilor săi şi pentru a asista la slujba de Crăciun de la mănăstire. Pe drum, a fost oprit de un baraj al Poliţiei şi întors la Bucureşti, de unde a trebuit să plece cu un avion.
Permisiunea de a reveni în România i-a fost acordată finalmente în 1992, pentru a celebra Paştele în ţară. Primirea ce i-a fost făcută a fost extraordinară, fiind estimat la 500.000 numărul românilor care au ieşit în stradă pentru a-i vedea pe monarh şi familia regală. Entuziasmul populaţiei a îngrijorat autorităţile, care i-au interzis revenirea în România pe o perioadă de cinci ani. PDSR a cerut chiar Ministerului de Externe să îl declare persona non grata, în 1994, după ce regele a revenit, dar nu a fost lăsat să coboare din avion, pe motiv că nu se acordă vize la frontieră.
Normalizarea relaţiilor dintre rege şi statul român a început după victoria lui Emil Constantinescu, în alegerile prezidenţiale din 1996. Regelui i-a fost reacordată cetăţenia română, iar preşedintele l-a invitat să revină în ţară, în contextul în care PNŢCD era un partid alcătuit în majoritate din monarhişti. În ce-i priveşte pe liberali, liderul din 1992 al acestora, Radu Câmpeanu, i-a propus regelui să candideze la alegerile prezidenţiale, însă acesta a refuzat, iar demersul li s-a părut nepotrivit mai tuturor monarhiştilor. După 1990, regele Mihai nu a exclus revenirea pe tron, dacă aceasta va fi voinţa poporului. ”Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoare înapoi”, spunea regele.
De la ”fostul rege” la ”Sire”
După 2001, revenit la Preşedinţia României, Ion Iliescu a început o relaţie amicală cu Casa Regală. Regele Mihai a fost invitat la deschiderea unei galerii de artă, printr-o scrisoare a preşedintelui, care începea cu apelativul ”Sire”, demers de neconceput cu 10 ani în urmă.
În paralel, sunt restituite o serie de bunuri, prin înţelegeri amiabile, sau prin decizii ale instanţelor o serie de bunuri care au aparţinut familiei regale a României. Palatul Elisabeta din Bucureşti este acordat pentru folosinţă familiei regale pe durata vieţii regelui Mihai, în anul 2001, an în care este obţinut în instanţă de către rege şi titlul de proprietate asupra castelului de la Săvârşin. La capătul a cinci ani de negocieri, statul român a acceptat ca întregul domeniu de la Peleş să reintre în posesia familiei regale, administrarea urmând a se face de către stat. Doar castelul Foişor este folosit efectiv de către Casa Regală.
În acea perioadă, regele Mihai a făcut o serie de demersuri diplomatice pe lângă familiile regale ale Europei în sprijinul integrării României în Uniunea Europeană şi NATO, meritele sale fiind recunoscute deschis de către guvernele succesive de la Bucureşti. Din 2004, regele Mihai şi regina Ana şi-au stabilit reşedinţa în localitatea elveţiană Aubonne, însă au revenit frecvent în ţară, unde au stat fie la Palatul Elisabeta, fie la Săvârşin.
Problema succesiunii
O nouă criză dinastică a apărut treptat ca urmare a înaintării în vârstă a regelui şi a lipsei unui moştenitor direct de sex masculin. Conform Statutului Casei Regale din 1884, coroana României se transmite exclusiv pe linie masculină, conform legii salice. În cazul în care nu mai există un moştenitor bărbat, coroana revine capului liniei germane a familiei von Hohenzollern-Sigmaringen.
Soluţia găsită de rege au fost ”Normele fundamentale ale Familiei Regale a României”, care înlocuiau vechiul statut. Prin documentul adoptat în 30 decembrie 2007, prinţesa Margareta devenea ”Principesa Moştenitoare a României”, iar în cazul în care s-ar decide restaurarea monarhiei, Parlamentului i s-a transmis recomandarea să renunţe la legea salică ca modalitate de desemnarea a succesorului monarhului.
De altfel, pe măsură ce regele a îmbătrânit, apariţiile sale publice s-au rărit, fiind reprezentat la evenimente politice sau culturale şi la acţiuni de caritate de către principesa Margareta şi soţul acestuia. Ultima apariţie publică a regelui Mihai a avut loc în 19 noiembrie 2014, când la Palatul Elisabeta a fost organizată ”Ziua Porţilor Deschise” pentru cei care voiau să îl felicite pe rege de ziua sa. Alături de principesa Margareta şi principele Radu, regele Mihai a ieşit la balconul Palatului pentru a saluta mulţimea. Atunci s-a întâlnit şi cu Klaus Iohannis, care fusese ales preşedinte cu câteva zile în urmă, cei doi luând prânzul împreună.
În 2011 s-a produs ruptura de ramura germană a familiei pentru a bloca eventualele pretenţii ale acesteia la coroana României, precum şi din cauza unor dispute legate de titlul Hohenzollern-Veringen ce i-a fost acordat de către regele Mihai ginerelui său, Radu Duda. Terenul pentru desemnarea principesei Margareta ca Principesă Moştenitoare a fost pregătit din timp. Aceasta s-a stabilit definitiv în ţară încă din anul 2000 şi s-a implicat în numeroase proiecte caritabile şi culturale.
Băsescu şi familia regală
Relaţia cu preşedinţia României s-a deteriorat din nou, după ce funcţia a fost preluată de către Traian Băsescu. Acesta a cultivat o relaţie strânsă cu Paul Lambrino, fiu al lui Carol Mircea, fiu, la rândul său, al lui Carol al II-lea, rezultat dintr-o aventură premaritală a regelui cu Zizi Lambrino. Traian Băsescu chiar i-a botezat un copil autointitulatului Paul al României, motiv suficient pentru Casa Regală să păstreze distanţa faţă de preşedintele Băsescu.
Ruptura completă a avut loc în iunie 2011, când preşedintele, într-o emisiune TV, l-a acuzat pe rege că şi-a trădat ţara prin actul abdicării şi că are o parte de vină în Holocaustul din Transnistria din timpul ocupaţiei române. ”Continuăm să considerăm că abdicarea regelui Mihai a fost un mare act patriotic… Nu! A fost un mare act de trădare a interesului naţional al României (…) Pentru toată lumea Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul evreilor şi ţiganilor, dar nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Antonescu era doar premier. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război. Doar fiindcă unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele”, comenta Băsescu. Afirmaţiile au provocat un scandal public, preşedintele fiind dur criticat, însă Casa Regală nu a reacţionat.
Discursul din Parlamentul României
În 25 octombrie 2011, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, regele Mihai a ţinut un discurs în faţa Parlamentului. Sub diverse pretexte, preşedinţii de atunci ai celor două Camere ale Parlamentului, Roberta Anastase şi Vasile Blaga, nu au asistat la discurs. ”Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românesacă are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi”, a spus regele cu acea ocazie.
În discursul său, regele Mihai s-a referit şi la efectele crizei economice, pe atunci la apogeu, asupra românilor. „Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”, a afirmat monarhul. Acesta şi-a exprimat preocuparea şi faţă de românii din afara graniţelor: ”Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna”.
Potrivit Majestăţii Sale, rolul regalităţii rămâne în societatea românească de o importanţă primordială. ”Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”, a spus regele. ”Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, şi-a încheiat regele discursul, îndelung aplaudat de către parlamentarii prezenţi.
Evenimente stânjenitoare
În anii de când familia regală a revenit în ţară, nu au lipsit evenimentele stânjenitoare. Împreună cu sora sa, Margareta, principesa Sofia a fost, în ianuarie 1990, primul membru al familie regale care a venit în România după Revoluţie, cu ajutoare de urgenţă. Marcate de ravagiile anilor de comunism, cele două au iniţiat Fundaţia Principesa Margareta.
În 1998, Sofia se căsătoreşte cu Alain Biareix, care îşi inventase un titlu nobiliar, Michel de Laufenburg. Regele Mihai nu a fost de acord cu căsătoria şi a dispus excluderea Sofiei din familia regală. După divorţul celei de-a patra sa fiice, regele a dispus, în 2007, reprimirea ei în familie, ca a opta persoană în ordinea succesorală.
În aprilie 2009, principele Radu şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia României, ca independent, precizând că regele Mihai şi-a dat acordul. În septembrie însă, principele a renunţat oficial la acest proiect invocând un sprijin insuficient pentru candidatura sa în societatea românească.
Pe 15 august 2013, principesa Irina şi soţul ei, John Walker, au fost arestaţi de către poliţia amerincană deoarece au organizat lupte de cocoşi ilegale la firma lor din Oregon. Cei doi şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost condamnaţi, în octombrie 2014, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi penale de 200.000 de dolari. Regele Mihai nu a aşteptat sentinţa judecătorească pentru a-şi exclude fiica din familia regală, gest pe care l-a făcut imediat după izbucnirea scandalului.
Rămâne obscur încă episodul excluderii din linia de succesiune a prinţului Nicolae Medforth-Mills, fiul principesei Elena, a doua fiică a regelui. În lipsa unor descendenţi direcţi ai principesei Margareta, prinţul era al treilea în ordinea succesiunii la tronul României. Pe 1 aprilie 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, Nicolae a devenit prinţ al României, iar din 2012 s-a stabilit în ţară unde a participat la diverse evenimente publice alături de bunicul şi mătuşa sa. Pe 1 august 2015, titlul princiar i-a fost retras şi a fost exclus din linia de succesiune, fără ca regele să prezinte motivele deciziei. În presă s-a speculat că excluderea a fost provocată de anturajul nepotrivit pe care l-ar fi avut tânărul prinţ sau de detalii din viaţa personală nepotrivite cu statutul său. Regele Mihai I este ultimul monarh din ţările Europei de Est.
