VIDEO - O româncă la un pas să breveteze vaccinul care vindecă cele mai agresive forme de cancer

Puțină lume știe că o femeie din România este la un pas de a breveta unul dintre cele mai inovatoare vaccinuri din lume. Daniela Bota și o echipă de cercetare de top de peste Ocean testează acum vaccinul care vindecă și cele mai agresive forme de cancer.

Neuro-oncologul Daniela Bota şi echipa sa de la universitatea din Irvine, California sunt foarte aproape de a crea un vaccin inovator care va trata unele dintre cele mai agresive forme de cancer la creier, anunță Digi24. Prof. dr. Daniela Bota, cercetător şi specialist în neuro-oncologie: „Este Ziua Recunoştinţei, trebuie să mă duc să gătesc curcanul. Azi îi mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns în America şi pe 1 decembrie ne gândim ce frumos a fost că ne-am născut în România.”
Daniela Bota conduce un laborator de cercetare de top în Statele Unite. A plecat din ţară în anul 1997, imediat după absolvirea facultăţii. Îşi dorea să facă cercetare, însă aici lipseau resursele. Peste ocean şi-a dat doctoratul în biologie moleculară, apoi a făcut rezidenţiatul în neurologie.
Prof. dr. Daniela Bota, cercetător şi specialist în neuro-oncologie: „În timpul acestui rezidenţiat, am văzut foarte mulţi pacienţi cu cancer şi am fost impresionată de povestea lor, de dăruirea lor, de absenţa unui tratament efectiv, chiar şi în Statele Unite.”
Aşa a ştiut că trebuie să se supraspecializeze în neuro-oncologie. Pe-atunci erau mai puţin de 150 de neuro-oncologi în Statele Unite şi abia se trasau standardele domeniului. Acum medicul român şi echipa ei finalizează studiile pentru un vaccin experimental care ar putea dubla speranţele de supravieţuire ale pacienţilor cu tumori cerebrale. Vaccinul nou este o formă de imunoterapie.
Prof. dr. Daniela Bota, cercetător şi specialist în neuro-oncologie: „Ce facem noi este să luăm tumora în timpul operaţiei, să o descompunem în proteine şi fragmente de membrană şi, printr-un proces destul de elaborat, să creăm prin această tumoare un vaccin.”

VIDEO - O româncă la un pas să breveteze vaccinul care vindecă cele mai agresive forme de cancer

În prima linie a războiului cu boala secolului
La un singur vaccin sunt folosite celule prelevate din tumorile a patru pacienţi, inclusiv cel care primeşte tratamentul. Medicii încearcă să prezică spre ce fel de mutaţii se va îndrepta tumora. Organismul învaţă să recunoască tumora şi să o respingă, dacă aceasta începe să crească din nou, după operaţie. Daniela Bota păstrează legătura cu oncologii români şi îi ajută să evolueze.
Prof. dr. Florinel Bădulescu, preşedinte Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România: „Se preocupă de un domeniu pe care noi încă nu l-am pătruns în profunzimea ştiinţifică. Chiar s-a oferit, dacă găsim centre românesti doritoare, să ne ia în parteneriat, în granturile respective.”
Prof. dr. Daniela Bota, cercetător şi specialist în neuro-oncologie: „O mare dragoste. Şi o mare dorinţă de a mă întoarce înapoi la momentul potrivit la care îmi voi putea aduce cercetarea clinică la noi acasă şi speranţa că în 10 sau 20 de ani o să fie un loc în care mulţi dintre doctorii care practică în Statele Unite, mulţi dintre ei de vârsta mea, se vor întoarce acasă.” Vezi VIDEO AICI.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică