Obiceiuri și datini de iarnă duminică, în satul Nou Român

Ediţia a XI-a a Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor. Datini şi obiceiuri de iarnă.
este organizată şi în acest an la Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” şi la Centrul Cultural Memorial Dr. Ghe. Telea Bologa din localitatea Nou Român, jud. Sibiu. Evenimentul se va desfăşura în ziua de 3 decembrie 2017. Colindătorilor de la Şcoala de Arte şi Meserii “Ilie Micu” din Sibiu li se vor alătura membri ai comunităţilor din Nou Român şi Arpaşu de Sus.

,,Înainte de sărbătoarea Sfântului Nicolae, Muzeul ASTRA îmbracă haine de sărbătoare, întâmpinând aşa cum se cuvine grupurile de colindători. Aceştia îşi etalează arta şi frumuseţea într-un domeniu în care realul şi fabulosul se intersectează la tot pasul. La nivelul mentalităţii populare tradiţionale, înnoirea anului cuprinde ideea perfecţiunii începuturilor. Chiar dacă mai sunt multe zile până la Ajunul Crăciunului, Muzeul „ASTRA” vă propune o incursiune în lumea mirifică a satului tradiţional circumscrisă acestor zile prin acest eveniment.”, a declarat Olga Popa, muzeograf Muzeul ASTRA.

După ce asistă la Slujba de duminică, toți colindătorii pleacă împreună înspre Centrul Cultural Memorial Dr. Ghe. Telea Bologa. Acolo vor răsuna colinde, iar colindătorii vor repune în scenă obiceiuri străvechi specific sărbătorilor de iarnă. Aceștia vor fi răsplătiți de gazde cu preparate culinare tradiționale de post. Atmosfera va fi întreținută și de către Grupul de Muzică Tradițională Românească JUNII.

Ultima oră