Pompierii sibieni, la paradele de 1 decembrie, dar și pregătiți pentru intervenții

Cu ocazia Zilei Naţionale a României peste 200 de pompieri din cadrul ISU Sibiu vor fi implicați în misiuni specifice, cu scopul atât de sărbătorire a Zilei Naționale, cât și de asigurare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul desfășurării activităților cu public numeros.

Astfel, în data de 1 Decembrie, 200 de pompieri din cadrul ISU Sibiu vor participa la paradele militare organizate în municipiile Sibiu și Mediaș, la activitățile de depunere de coroane și jerbe de flori, dar și la retragerea cu torțe.

Peste 80 de pompieri cu mijloacele tehnice din dotare vor fi la datorie, zilnic, pe timpul minivacanţei de 1 Decembrie, iar alţi 80 sunt pregătiţi să intervină pentru asigurarea misiunilor destinate protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.
Totodată, pentru răspunsul la urgenţele medicale și misiuni de salvare, din cadrul ISU Sibiu vor fi disponibile 10 ambulanțe SMURD, care vor asigura primul-ajutor medical calificat, împreună cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple și o autospecială pentru descarcerare.

Premergător minivacanţei de 1 Decembrie, inspectorii de prevenire au desfăşurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici care organizează activităţi cu aflux mare de persoane.
Pe lângă identificarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită utilizatorilor.

De asemenea, pentru consolidarea climatului preventiv, personalul specializat a derulat peste misiuni de recunoaştere la categoriile de obiective pentru care sunt preconizate evenimente cu public numeros şi la cele des frecventate în această perioadă.

În scopul optimizării misiunilor orientate spre siguranţa comunităţii, echipajele ISU SIBIU vor asigura sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei în cazul manifestărilor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.

Ultima oră