Cod galben de vânt în județul Sibiu. La munte va ninge viscolit

Zonele montane din șapte județe, printre care și Sibiul, se află joi sub cod galben de vreme rea. Vântul va bate cu putere, iar la altitudini mari va ninge. Pentru restul țării va intra în vigoare o atenționare de precipitații mixte, polei și vânt.

Potrivit meteorologilor, pe data de 30 noiembrie, în intervalul orar 6:00 — 22:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme rea. Astfel, în județul Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Alba și Hunedoara, vântul va avea intensificări susținute, cu viteze ce vor depăși la rafală 70 — 80 kilometri/oră, iar pe creste 90 kilometri/oră. La altitudini mari se va depune strat consistent de zăpadă, iar ninsoarea va fi viscolită.

Cod galben de vânt în județul Sibiu. La munte va ninge viscolit

De asemenea, în intervalul 30 noiembrie, ora 2:00 — 1 decembrie, ora 2:00, pe fondul unei informări meteo, prognoza de specialitate arată că la munte vântul se va intensifica treptat, cu rafale ce vor depăși 60 — 65 km/h. La altitudini mari vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar în restul zonei precipitațiile vor fi mixte și se va forma polei.

Totodată, intensificări temporare ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief, cu viteze mai mari în Banat și pe litoral, de până la 60 — 70 km/h.

În Banat, Crișana și Maramureș, în cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Transilvania va ploua, cantitățile de apă vor depăși 15 — 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, 30 de litri/metrul pătrat, iar pe spații restrânse se va semnala polei.
ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenționările emise miercuri.

Sursa www.agerpres.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică