Peste 300 de artiști evoluează, marți seară, în spectacolul extraordinar „Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri”. Aceasta este programat în deschiderea Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, manifestare emblematică în valorificarea coregrafiei dansului popular românesc, organizată de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul- Junii” Sibiu. Pentru acest spectacol (28 noiembrie) s-au vândut toate biletele.
De mâine, 28 noiembrie 2017, și până în 1 decembrie 2017, pulsul dansurilor populare românești se simte la Sibiu, orașul găzduind cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”. În acest an, manifestarea reunește opt ansambluri din țară – „Maria Tănase”, „Dor Transilvan”, „Ciprian Porumbescu”, „Banatul”, „Transilvania”, „Baladele Deltei”, „Timișul”, „Doina Gorjului”, alături de ansamblurile gazdă „Cindrelul – Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” și Școala de Dans „Ioan Macrea”.
O călătorie de poveste, prin cântecele, jocurile și obiceiurile românilor
Un spectacol unic în România – „Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri” – este programat mâine, ora 19.00, la Sala Transilvania din Sibiu, în deschiderea Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”. Vor urca pe scenă nu mai puțin de 300 de dansatori, reprezentanți ai şase generaţii de dansatori: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – condus de Silvia Macrea, „Ceata Junilor” Junior – coordonat de Alesea și Ovidiu Sas, grupe ale Școlii de Dans „Ioan Macrea” – coordonate de Alesea Sas și Livia Tarcea.
Împreună cei 300 de artiști spun, prin cântece și jocuri, câteva dintre cele mai frumoase povești ale românilor. Acest spectacol este, în fapt, o călătorie-lecție, o călătorie muzical – coregrafică în zonele etnofolclorice ale României ce evidențiază obiceiuri caracteristice fiecărei regiuni.
Periplul începe în Mărginimea Sibiului, unde ciobanii aprind „focul viu” de Sfântul Gheorghe. În Banat asistăm la intrarea fetei în horă, în Maramureş ne familiarizăm cu obiceiul de Sânziene, în Muntenia jucăm alături de Drăgaică, apoi culegem viile în Dobrogea, colindăm alături de bucovineni şi sfârşim călătoria în şezătorile de pe Târnave şi în paşii învârtitelor de pe Hârtibaci.
Suitele coregrafice sunt punctate de momente muzicale, în compania soliştilor Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”: Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Robert Târnăveanu, Viorica Telcean, Marcel Părău, precum și a colaboratorilor apropiați: Stana Stepanescu, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru și Paul Ananie. Actorul Mihai Bica este cel care ne conduce prin această călătorie magică. Regia, coregrafia şi scenariul spectacolului sunt semnate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea.
Trei zile de spectacol cu artiști din întreaga țară
În 29 și 30 noiembrie, ora 19.00, scena festivalului aparține ansamblurilor invitate: „Maria Tănase”, „Dor Transilvan”, „Ciprian Porumbescu”, „Banatul”, „Transilvania”, „Baladele Deltei”, „Timișul”, „Doina Gorjului”, care invită publicul să afle povești de la Jocul Duminical din Banat, să ia parte la nunți străvechi din Țara Oașului sau să cunoască pescarii din Dobrogea. Evoluțiile dansatorilor sunt alternate cu cântece interpretate de îndrăgiţi solişti, unii dintre ei prieteni vechi ai sibienilor, alţii aflaţi pentru prima dată pe scena festivalului: Carmen Popovici Dumbravă, Petrică Irimică Miulescu, Adrian Stanca, Costel Atanasof, Georgeta Nichifor, Petruța Buță, Laura Feraru și Răzvan Poșchină, Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Georgiana Bîrsac, Maria Loga, Liliana Laichici, Mihaela Petrovici, Nicu Novac, Dumitru Teleagă, Traian Jurchela, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Liviu Dică, Aneta Șișu, Ciri Mayer, Andreea Chisăliță, Marian Gogan, Nicolae Vieru, Aurel Tămaș și Sorin Filip.
În 1 Decembrie, Ziua Națională a României va fi marcată printr-un spectacol folcloric extraordinar, menit să bucure sufletele tuturor românilor cu momente de folclor autentic, într-o zi de sărbătoare. Protagoniști vor fi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Orchestra „Lăutarii” din Chişinău – dirijor: Nicolae Botgros, Ansamblul „Ceata Junilor” şi soliştii: Nicolae Furdui Iancu, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Dumitru Teleagă, Valentin Sanfira, Nicușor Iordan, Daniel Rosalim, Ilie Medrea, Olguța Berbec, Viorica Macovei, Alina Pinca, Alina Bîcă, Gabriel Dumitru, Nicu Mâţă, Paul Ananie, Daniel Pop, Răzvan Năstăsescu, Adriana Anghel, Izabela Tomiţa, Alexandru Brădăţan, Traian Stoiţă, Oana Tomoiagă, Stana Stepanescu, Andra Matei, Emilia Dorobanţu, Anamaria Rosa Preda, Narcisa Băleanu, Virginia Irimuş, Mădălina Mîrza, Vlăduţa Lupău, Adrian Neamţu.
Spectacolele din 28, 29 și 30 noiembrie 2017 vor fi transmise în direct pe canalul TVR3, de la ora 19.00, iar spectacolul din data de 1 Decembrie 2017 va fi transmis în direct pe canalul TVR1, de la ora 15.00.
PROGRAMUL FESTIVALULUI:
•28 noiembrie 2017, ora 19.00, Sala Polivalentă „Transilvania” Sibiu
„Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri”, spectacol extraordinar al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cu participarea ansamblurilor folclorice „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, a elevilor Şcolii de Dans „Ioan Macrea” şi a soliştilor: Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Viorica Telcean, Marcel Părău, Stana Stepanescu, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Paul Ananie
Conducerea muzicală: Gabriel Popescu
Profesori Şcoala de Dans „Ioan Macrea”: Alesea Sas și Livia Tarcea
Călător: actorul Mihai Bica
Textul poetic: Constantin Dobrescu
Regia, coregrafia şi scenariul spectacolului: Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea
•29 noiembrie 2017, ora 19.00, Sala Polivalentă „Transilvania” Sibiu
Spectacol susţinut de:
– Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Costel Atanasof, Georgeta Nichifor, Petruța Buță, Laura Feraru și Răzvan Poșchină
– Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Marinel Petreuș
– Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Georgiana Bîrsac, Maria Loga
– Ansamblul Folcloric „Timișul”, Carmen Popovici Dumbravă, Petrică Irimică Miulescu, Adrian Stanca
•30 noiembrie 2017, ora 19.00, Sala Polivalentă „Transilvania” Sibiu
Spectacol susţinut de:
– Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Andreea Chisăliță, Marian Gogan, Nicolae Vieru, Sorin Filip
– Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Liviu Dică, Aneta Șișu, Ciri Mayer
– Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan”, Aurel Tămaș
– Ansamblul Profesionist „Banatul”, Liliana Laichici, Mihaela Petrovici, Nicu Novac, Dumitru Teleagă, Traian Jurchela
Biletele pentru data de 28 noiembrie 2017 s-au epuizat în doar cinci ore, încă din ziua punerii în vânzare. Pentru spectacolele programate în zilele de 29 și 30 noiembrie 2017, mai sunt bilete disponibile, iar acestea pot fi achiziționate la prețul de 15 lei / 10 lei, de la Sala „Transilvania”, între orele 10.00-18.00.
•1 decembrie 2017, ora 15.00, Sala Polivalentă „Transilvania” Sibiu
„Noi suntem români!”, spectacol folcloric extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Orchestra „Lăutarii” din Chişinău – dirijor: Nicolae Botgros, Ansamblul „Ceata Junilor” şi soliştii: Nicolae Furdui Iancu, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Dumitru Teleagă, Valentin Sanfira, Nicușor Iordan, Daniel Rosalim, Ilie Medrea, Olguța Berbec, Viorica Macovei, Alina Pinca, Alina Bîcă, Andra Matei, Gabriel Dumitru, Nicu Mâţă, Paul Ananie, Daniel Pop, Răzvan Năstăsescu, Alexandru Brădăţan, Adriana Anghel, Izabela Tomiţa, Traian Stoiţă, Oana Tomoiagă, Stana Stepanescu, Emilia Dorobanţu, Anamaria Rosa Preda, Narcisa Băleanu, Virginia Irimuş, Mădălina Mîrza, Vlăduţa Lupău, Adrian Neamţu.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul în Sala „Transilvania” se face între orele 14.00-14.45.
Spectacolele sunt prezentate de vedeta TVR Iuliana Tudor.
DIRECTOR FESTIVAL: SILVIA MACREA
Organizatori: Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Coproducător al festivalului este Societatea Română de Televiziune.
Parteneri sunt Cercul Militar Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Sponsori: Romgaz și Romtech
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
Am si eu o intrebare, alte ansambluri de valoare nu mai sunt in Romania- tot aceleasi ansambluri „decasa”de ani buni…!