În perioada 20 – 23 noiembrie, polițiștii structurilor rutiere din județul Sibiu au derulat activități de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere cu scopul creșterii gradului de siguranță a participanților la trafic.
Pe linia prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condițiilor meteo rutiere, principala cauză generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au sancționat contravențional 59 de conducători auto, în 4 situații fiind aplicată și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Reamintim conducătorilor auto necesitatea de a circula cu viteză redusă în condiții de carosabil umed, ud, alunecos, acoperit cu mâzgă sau polei, în condiții de vizibilitate redusă, pe sectoarele de drum în curbă și în preajma trecerilor pentru pietoni.
În ceea ce privește indisciplina pietonilor, altă cauză aflată în topul celor generatoare de victime în trafic, polițiștii au depistat 20 de persoane care traversau neregulamentar punându-și, astfel, viața în pericol.
Insistăm asupra recomandării adresate acestei categorii de participanți la trafic de a traversa partea carosabilă numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, doar la culoarea verde a semaforului și numai atunci când există convingerea că șoferii sunt atenți și opresc pentru a acorda prioritate de trecere.
În privința neacordării de prioritate pietonilor sau autovehiculelor, în cazul a 20 de conducători auto au fost aplicate sancțiuni contravenționale, dar și complementare, pe lângă amendă aceștia fiind nevoiți să stea pe dreapta timp de 30 de zile.
Neacordarea de prioritate completează podiumul sumbru al principalelor cauze generatoare de vătămări grave și decese din accidente rutiere.
Îi atenționăm încă o dată pe conducătorii auto asupra respectării obligațiilor prevăzute de codul rutier în ceea ce privește prioritatea, majoritatea evenimentelor rutiere produse pe acest fond fiind asociate și cu neatenția în conducere (ignorarea semnalizării rutiere, folosirea telefoanelor mobile, graba etc ).
În total, în perioada amintită, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 35 de permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare. Au fost aplicate 335 de sancțiuni contravenționale în valoare de 72.000 de lei.