vremea se răcește tot mai tare, iar săptămâna viitoare va ninge

Vremea se va răci din ce în ce mai mult săptămâna viitoare din cauza unui ciclon cu aer rece care va pătrunde în România prin partea de nord. Un alt ciclon cu aer cald, va intra în partea de sud, unde va aduce ploi. La munte însă săptămâna viitoare sunt prognozate ninsori, care se vor putea extinde în toată țara.

Potrivit meteorologului Alina Şerban, ciclonul Olaf, care ar fi trebuit să vină din zona scandinavă, s-a risipit, însă a fost înlocuit de ciclonul Peter. Acesta ajunge în nord-vestul României în noaptea de sâmbătă şi se va extinde treptat, acoperind toată ţara.

vremea se răcește tot mai tare, iar săptămâna viitoare va ninge

Meteorologul a declarat pentru News.ro că ciclonul are o masă de aer rece, astfel că temperaturile vor scădea spre 2-4 grade, la început în nord şi în centru, apoi în restul ţării. Noaptea, valorile termice vor fi chiar şi negative.

De asemenea, un al doilea ciclon va intra, tot în weekend, în ţara noastră dinspre Marea Adriatică. Numa va aduce, însă, o masă de aer cald ce va provoca ploi abundente în sud şi sud vest, iar săptămâna viitoare, lapoviţă şi ninsoare în zonele de deal şi la munte.
Reprezentantul ANM a subliniat, însă, că nu este exclusă posibilitatea ca ninsorile să apară şi în restul ţării.

Sursa www.news.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică