FOTO Elevii din Mârșa și Avrig au învățat despre epurarea apei uzate

Elevi ai claselor II –IV din cadrul Școlilor generale din localitățile Mârșa și Avrig au vizitat Stația de epurare Avrig, în cadrul Zilei Mondiale de Monitorizare a Calității Apei. Organizată în cadrul Proiectului educational ”Prietenii apei”, acțiunea derulată de ”Apă Canal” SA Sibiu alături de ”Wilo România”, a avut ca scop prezentarea proceselor tehnologice parcurse de apa uzată, în drumul ei printr-o stație de epurare.

Copiii au aflat că apa utilizată în gospodării ajunge, prin intermediul rețelei de canalizare, în Stația de epurare unde au loc ample procese de ”curățare”. Prima etapă este cea a grătarelor, unde sunt extrase diverse obiecte: șervețele umede, bureți de baie, resturi alimentare, pungi din plastic, jucării de mici dimensiuni, lenjerie intimă etc. Toate acestea, au învățat copii, trebuie să ajungă în coșul de gunoi, nu în canalizare ! Drumul apei uzate continuă prin deznisipatoare și separatoarele de grăsimi, urmat de bazinele de aerare și decantare.

FOTO Elevii din Mârșa și Avrig au învățat despre epurarea apei uzate

Practic, apa scapă de grăsimi și de conținutul de materii organice, putând fi redată circuitului natural. La finalul vizitei, copiii au primit câte o medalie de ”Prieten al apei”, fiindu-le răsplătită atenția cu care au urmărit explicațiile personalului de specialitate.

FOTO Elevii din Mârșa și Avrig au învățat despre epurarea apei uzate

Construită cu sprijin european în cadrul Proiectului ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov”, Stația de epurare Avrig a fost pusă în funcțiune în urmă cu 2 ani, după o investiție în valoare de 15, 5 milioane de lei. Aici este epurată apa uzată din localitățile Mârșa și Avrig, în cadrul aceluiași proiect european reușindu-se inclusiv racordarea a aproximativ 500 de locuințe la rețeaua de canalizare.  În infrastructura din cele două localități, ”Apă Canal” SA Sibiu a reușit să investească peste 26,34 milioane de lei, crescând astfel calitatea serviciilor oferite celor aproximativ 15.000 de locuitori. Pentru următorul program investițional cu suport european, ”Apă Canal” SA Sibiu a pregătit, în zona Avrigului o serie de lucrări la Uzina de apă, precum și pentru comunitățile din Bradu, Săcădate și Glâmboaca.

Ultima oră