Liderul PSD-ului a anunțat duminică faptul că vor fi aduse mai multe modificări la codul fiscal, acestea vizând sectorul IT.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunțat duminică o serie de modificări la Codul fiscal, în sensul acordării unor avantaje angajaților din sectorul IT, modificări la care Guvernul lucrează în această perioadă, anunță Agerpres. Dragnea a reafirmat că impozitul pe venit pentru sectorul IT rămâne zero. „Avem o singură problemă care va fi rezolvată de către Guvern — cei care lucrează în IT care aveau deja impozitul pe venit zero, dar sunt mai multe variante pe care colegii din guvern o să le propună și în așa fel încât firmele din IT să aibă avantaje în continuare. Impozitul zero rămâne. Salariile oricum nu le scad, se pune problema dacă firma cheltuiește mai mult. Nu-s probleme”, a declarat Dragnea la Romexpo.
El spune că s-a lucrat foarte mult cu specialiști la ordonanța privind Codul fiscal și nu vede de ce aceasta ar fi neconstituțională, așa cum spun liberalii.
„S-a lucrat foarte mult la acest act normativ și s-a analizat și cu specialiști în drept constituțional și în domeniul fiscalității și în domeniul juridic. Nu văd de ce ar putea sa fie neconstituțională o astfel de ordonanță” s spus liderul PSD.
Dragnea a precizat, pe de altă parte, că îl susține pe Gabriel Petrea pentru șefia Organizației de tineret a PSD și a adăugat că nu a dispărut din țară în aceste zile.
„Am venit să-l susțin și pe el și pe toți colegii tineri, e un eveniment important pentru ei, dincolo de realegerea președintelui. Am fost văzut prea des înainte. Am citit și eu ba că am fost plecat din țară, ba că n-am ieșit nu știu unde. Miercuri am stabilit cu premierul, vicepremierul și secretarul general să mergem în Constanța și ne-am întors sâmbătă. Și toate zilele de dinaintea ședinței de guvern de miercuri, în fiecare zi și seară am lucrat împreună cu colegii din guvern pentru a finaliza ordonanța privind modificarea Codului fiscal, ceea ce pentru noi este foarte important”, a precizat președintele PSD.