Președintele Klaus Iohannis a declarat că singura soluție pentru diminuarea gradului de dezvoltare dintre regiunile țării este o reformă administrativ-teritorială. Președintele crede că de aici va veni și egalitatea socială și economică între regiuni.
„Acum, după zece ani de apartenență la Uniunea Europeană, cred că suntem cu toții conștienți că nu mai poate fi amânată o reformă administrativ-teritorială. Fără îndoială, aceasta este singura soluție pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni și singura prin care se poate asigura armonizarea economică și socială între acestea. În același timp, devenită aproape o preocupare cotidiană pentru toată lumea, infrastructura de transport rămâne de multe ori restanță, care performează doar ‘pe hârtie’, în studii de fezabilitate sau în hărți frumos colorate. De aceea, trebuie făcute serioase eforturi în această direcție, pentru că de aceste lucrări depinde, în definitiv, calitatea vieții oamenilor”, a spus Iohannis, la Gala Asociației Municipiilor din România, organizată la Ateneul Român.
El a arătat că problemele din administrație există de ani și că este nevoie de o schimbare de paradigmă în acest domeniu.
„Schimbările reale nu se întâmplă de la sine, ci numai după ce sunt rezolvate o serie de probleme din administrația publică centrală și locală. Probleme care nu sunt de ieri sau de azi, unele trenează de decenii. Vă spun, cât de poate de direct, că administrația publică are nevoie de o schimbare consistentă de paradigmă, bazată pe o viziune pe termen lung, care să nu mai sufere întreruperi determinate de, recunoaștem, cam frecventa schimbare a guvernanților”, a afirmat Iohannis.
Președintele a susținut că una dintre urgențe este descentralizarea.
„Acest proces a devenit de-a lungul timpului un subiect îndelung dezbătut și menționat, însă el nu a fost pus în practică din cauza, probabil, a superficialității cu care a fost tratat. Iar zilele acestea trăim iarăși unul dintre acele momente când se încearcă schimbarea întregii baze a Codului fiscal fără ca aceste lucruri să fie în detaliu discutate, de exemplu, cu dumneavoastră. Sper să reușiți să convingeți guvernanții că lucrurile pot fi rezolvate și mai bine”, a adăugat șeful statului.
Klaus Iohannis a indicat că este o „realitate tristă” că și în alte domenii cheie lipsește viziunea unitară pe termen lung.
„Cred că a venit momentul în care nu trebuie să mai căutăm responsabili pentru eșecul multor proiecte din țara noastră. Este timpul potrivit să ne asumăm proiecte pe care să le putem finaliza și care să aducă schimbări reale. Și, tocmai pentru că este nevoie de un alt mod de a administra pe termen lung comunitățile noastre, am demarat anul trecut ‘Proiectul de țară’, un plan care să ne ghideze și să ne facă mai responsabili, dar și mai eficienți. Am convingerea că un astfel de demers va furniza liniile directoare pe care România trebuie să le urmeze în următoarele decenii. Cred cu tărie în esența acestui proiect și anume atingerea unui consens național în jurul unor obiective care să ne unească. Cu toții ne dorim o țară puternică și demnă, o Românie europeană, modernă și prosperă”, a spus el.
Șeful statului a precizat că succesul în administrație se măsoară în impactul pe care îl au în viața oamenilor deciziile pe care le iau reprezentanții autorităților municipale.
„Mă bucur să văd că există municipii care au făcut performanță în domenii cheie, precum educație, sănătate, digitalizare, antreprenoriat, transparență sau turism, nu turism electoral. Observ că tot mai multe municipii devin fie ‘smart city’, fie ‘green city’ și sunt convins că promovarea acestor concepte și investiția în dezvoltarea lor reprezintă calea de urmat pentru viitorul comunităților noastre. În ceea ce mă privește, atât din experiența acumulată ca primar al municipiului Sibiu, dar și în calitate de președinte, am convingerea că administrația publică poate să devină mai eficientă și mai performantă prin dialog, cooperare și lucru în echipă, atât cu cetățenii, cât și cu celelalte instituții, actori economici și organizații ale societății civile. Doar lucrând împreună se pot construi oportunități de dezvoltare pentru oamenii din comunitățile în care, cu onoare, activați”, a arătat Iohannis.
Sursa www.agerpres.ro