foto accident grav pe dn17. mașină în flăcări - cinci oameni au murit

Tragedie pe DN17 între Suceava și Gura Humorului. Cinci oameni au murit în urma unei tamponări între un camion și o mașină mică.

Cinci persoane au murit, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion şi a luat foc, în judeţul Suceava, anunță news. În accident a fost implicat şi un al treilea autoturism.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, accidentul s-a produs în jurul orei 3.00, pe DN 17, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în autoturism fiind implicat şi un al treilea autoturism.
La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe, iar la sosirea acestora autroturismul ardea în totalitate.foto accident grav pe dn17. mașină în flăcări - cinci oameni au muritDupă stingerea incendiului, în maşină au fost găsite cinci persoane ale căror trupuri erau carbonizate. În camion se aflau două persoane, care au refuzat transportul la spital, iar în celălalt autoturism implicat în accident se afla un bărbat care a fost rănit la picioare şi transport la spital.
Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers ale DN17 Gura Humorului- Suceava, în localitatea Ilişeşti, unde a avut loc accidentul.

Ultima oră

Comentariul meu