Plimbare în ie românească în Piața Mare și conferință despre ”Frumusețea Ortodoxiei” la Sibiu

Organizaţia Tinerilor din Sibiu vă invită pe 31 octombrie la conferinţa „Frumusețea Ortodoxiei”. Conferinţa va avea loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu, de la ora 18:00.

Invitatul special este Prea Sfinţitul Episcop Doctor Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. “În cadrul conferinței „Frumusețea Ortodoxiei”, Preasfințitul Sofian ne va face conștienți și, totodată, responsabili de frumosul pe care-l poartă Ortodoxia. Frumosul e felul de a fi! Prin însăși existența noastră definim frumosul. Omul a fost creat pentru frumos, iar viața, prin firescul ei se cuprinde în el. Frumusețea se simte, se vorbește și se zidește. În naturalețea lucrurilor există ceva aparte, unic, pe care nu-l găsești niciunde la fel, iar asta te fascinează. Așa este și în Ortodoxie: are un specific, un firesc aparte. Mai mult, acest unic e unul zidit, fundamentat teoretic, dar mai ales practic. Ortodoxia se învață și se simte!”, transmit organizatorii. Începând cu ora 17:00 se va organiza o plimbare în ie românească din Piața Mare în spre Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică