foto noi dotări pentru secția clinică ati - paturi moderne și performante la spitalul județean sibiu

Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă a SCJU Sibiu a fost dotată cu noi echipamente medicale performate. Este vorba despre 19 paturi electrice moderne de tip Hill – Rom 900 B destinate pacienților, achiziționate prin licitație deschisă online în SEAP și furnizate de S.C. Gada Group.

Valoarea acestora este de 159.663,86 lei + TVA, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Județean Sibiu. Paturile au fost furnizate vineri 27 octombrie și au fost deja amplasate în cadrul secției.
Paturile sunt electrice, cu roți, având o suprafață de dormit din patru secțiuni din care minim trei detașabile. Sunt prevăzute cu protecții laterale integrale, cu panou de comandă pe braț flexibil, care include: buton blocare/deblocare selectivă a comenzilor electrice, buton ridicare/coborâre platformă pat, buton ridicare/coborâre secțiune cap, buton ridicare/coborâre secțiune coapse, buton poziționare poziție Trendelenburg/anti Trendelenburg. Funcția de resuscitare (CPR) poate fi executată bilateral. De asemenea, sunt prevăzute cu suport pentru ridicarea pacienților, suport pentru perfuzii și cu saltele de spumă cu prevenție escare și huse detașabile cu fermoar cu proprietăți bacteriostatice, fungistatice, impermeabile la fluide.
“Urmare a acestei dotări, în momentul de față toate cel 24 de paturi din cadrul secției, mai exact în cele două rotonde, sunt paturi de terapie intensivă, care corespund cerințelor de îngrijire a pacientului critic, atât din perspectiva gradului de confort cât și din cea a facilitării activității personalului medical, fiind asigurate astfel condiții moderne de cazare și tratament”, a declarat Dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI.foto noi dotări pentru secția clinică ati - paturi moderne și performante la spitalul județean sibiu„Procesul de modernizare și dotare a secțiilor este unul continuu și ne bucurăm că am reușit, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, să ridicăm standardele de calitate și tehnică medicală din cadrul Secției ATI, care din perspectiva adresabilității este una dintre cele mai importante componente ale spitalului acordând tratament şi monitorizare pacienților în stare gravă”, a declarat Robert Nicolae Fotache, Director Administrativ al SCJU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu