Accident produs de un șofer beat și fără permis. S-au deschis două dosare penale
foto: arhivă

Un bărbat de 42 de ani din Alba s-a urcat băut la volanul mașinii unui prieten și a făcut accident lovind o altă mașină în trafic. Acesta nu avea nici permis, iar în mașină alături de el se afla și proprietarul autoturismului.

În data de 27 octombrie, în jurul orei 22,00, în municipiul Mediaș, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Alba, a condus un autoturism pe strada Avram Iancu, iar la intersecția cu strada Dealului, pe fondul lipsei de experiență în conducere și al conducerii sub influența alcoolului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.
Din eveniment au rezultat doar pagube materiale. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Pe numele proprietarului autoturismului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, Copșa Mică, aflat în autoturism în momentul producerii evenimentului, a fost întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare. Foto: arhivă

Accident produs de un șofer beat și fără permis. S-au deschis două dosare penale

Ultima oră

Comentariul meu

Publică