Conducerea Instituției Prefectului – Județul Sibiu a avut o întâlnire informală pe tema siguranței transportului cu telecabina pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, în contextul în care circulația pe Drumul Național 7C Transfăgărășan se va închide începând cu 1 noiembrie 2017 pe porţiunea cuprinsă între kilometrul 104 (Piscu Negru – județul Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – județul Sibiu).
Instalația de transport pe cablu, aparținând unei societăți comerciale, a fost repusă în funcțiune după ce a primit, în data de 23.10.2017, avizul CNCIR SA – Sucursala Brașov. Potrivit raportului de inspecție, s-a admis funcționarea instalației pentru sarcina maximă de 15+1 persoane. Următoarea inspecție tehnică în utilizare trebuie efectuată până la data de 22.10.2018.
În privința intervenției în eventuale situații de urgență, șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi, Serviciului Public Salvamont Sibiu și Inspectoratului de Poliție au afirmat că sunt pregătiți. Prefectul județului, Adela Muntean, a stabilit o nouă întâlnire cu aceștia, la începutul lunii noiembrie, pentru a analiza noua Procedură privind managementul informaţiilor şi coordonarea resurselor în cazul intervenţiilor în zona montană.