Informare Meteo - Se răcește vremea în toată țara. Weekend-ul va fi ploios

Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea în toată țara. Aceasta intră în vigoare vineri seară și este valabilă până luni seara. La munte va ninge, iar în țară va bate puternic vîntul.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte și disconfort termic, valabilă de vineri, ora 21:00, până luni, ora 23:00, anunță Agerpres. Potrivit meteorologilor, din noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 octombrie) și până duminică dimineața (29 octombrie) vântul va avea intensificări temporare în special în sud-vestul și centrul țării, cu viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h. La munte, îndeosebi, la altitudini de peste 1.600 m, rafalele vor depăși 65-70 km/h, iar pe creste 80-90 km/h. Trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie) intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. În zona montană va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă consistent.
Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece.

Informare Meteo - Se răcește vremea în toată țara. Weekend-ul va fi ploios

Ultima oră

Comentariul meu

Publică