Premieră națională la Sibiu - Pacient salvat cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale minim invazive
FOTO - Arhivă

Un pacient în vârstă de 58 de ani, diagnosticat cu endocardită aortică acută, a fost salvat cu ajutorul unei intervenții minim invazive, endoscopice, de către Echipa Inimii a Spitalului European Polisano, realizând, pentru prima dată în România, o interventie chirurgicală videoasistată, în urgenţă, de implantare a unei valve biologice sutureless Perceval S, fără deschiderea sternului.

Heart Team, coordonată de conf. univ. dr. Victor Costache, a realizat, zilele acestea, o nouă premieră la nivel național – prima protezare valvulară videoasistată, în urgenţă pentru endocardita aortică, pe cale minim invazivă, folosind o valvă sutureless perceval S, un dispozitiv revoluționar produs de Livanova.
Pacientul, în vârstă de 58 de ani, cu o viață activă, a fost diagnosticat în urmă cu o săptămână cu insuficiență aortică acută, apărută în urma rupturii valvei aortice. Aceasta se manifestă printr-o toleranță scăzută la efort, urmată de o decompensare cardiacă imediată. Diagnosticul precoce de endocardită aortică a fost pus de către echipa de cardiologi de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, Prof. Univ. Dr. Maniţiu Ioan, Dr. Eminovici Gabriela si Dr. Bitea Ionuţ, aceştia îndrumând pacientul către Secţia Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului European Polisano.
În urma operației, care a durat 2 ore şi jumătate, pacientului i-a fost înlocuită valva aortică ruptă, prin implantarea unei valve sutureless de ultimă generaţie, a cărui structură tridimensională se adaptează perfect morfologiei inimii și care a fost realizată minim invaziv, fără deschiderea sternului, video asistat.
Acest tip de operație are avantajul de a scădea rata complicațiilor postoperatorii, de a reduce durata de spitalizare și de recuperare, iar pacientul beneficiază de o intervenţie minim invazivă în care inima este oprită pe o perioada redusă la jumatate faţă de o valvă standard, pentru acest dispozitiv de ultimă generaţie (valva Perceval S) nu este necesară introducerea unui tratament anticoagulant.
Intervenţia s-a realizat în urgenţă, în cadrul Programului Naţional de Boli Cardiovasculare derulat în colaborare cu CNAS prin CJAS Sibiu, cazul îndeplinind criteriile de selecţie pentru încadrarea în Program.
“Pacientul s-a adresat Spitalului European Polisano deoarece avem singurul program de chirurgie valvulară minim invazivă din Transilvania. În mod uzual acest tip de intervenţie se face pe cale clasică – adică prin deschiderea sternului. Noi facem frecvent acest tip de operații, printr-o abordare minim invazivă realizând o incizie de 5-6 centimetri între coaste. Leziunile de tipul acesta sunt cele mai greu de reparat într-o situaţie de urgenţă, atunci când pacientul este instabil datorită rupturii valvei şi a endocarditei. Particularitatea intervenției de protezare valvulară cu valva sutureless pe cale minim invazivă, videoasistată, cu sistemul Perceval S este că se scurtează foarte mult timpul operator și de oprire a inimii”, explică conf. Univ. Dr. Victor Costache, șeful secției de chirurgie cardiovasculară și toracică și directorul medical al Spitalului European Polisano. Echipa care a participat la intervenție a fost formată din Dr. Ramona Burtea, Dr. Constantin Condac – șeful secției de Anestezie Reanimare, Dr. Ema Ciobanu, Dr. Cristina Leatu, Dr.Andreea Costache și Dr. Mircea Vlădoianu, medic primar cardiolog.
Operația a fost un succes, pacientul revenind în salon după doar două zile petrecute in sectia de Terapie Intensivă. În mod normal acest tip de pacienţi, datorită abordului minim invaziv, mai rămân sub observație alte două-trei zile, după care se întoarc acasă, fiind complet autonomi, putându-şi relua activitățile normale.

Premieră națională la Sibiu - Pacient salvat cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale minim invazive

Ultima oră

Comentariul meu

Publică