Problemele pe lotul trei al autostrăzii Sibiu – Orăștie par să nu se mai termine. CNAIR a anunțat joi seară au apărut crăpături în asfalt pe 70 de metri lungime pe sensul de mers Sibiu – Sebeș pe sectorul 276+100 – 276+170.
Pe Autostrada 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş (276+100 – 276+170) au apărut fisuri, crăpături şi denivelari ale carosabilului pe o lungime de 70 de m. Ca urmare a acestei situaţii a fost impusă restricţie de viteza de 60 km/h, pe un segment de drum de 200 de metri traficul a fost deviat pe banda 2.
”La fața locului a fost trimisă o echipă formată din specialişti CNAIR care au constatat că deplasările taluzului şi şanţului din vecinătatea sectorului respectiv au afectat banda de urgenţă şi banda 1. În acest moment sunt efectuate măsurători topografice în vederea verificării evoluţiei fenomenului de tasare şi a deformărilor la nivelul carosabilului”, au anunțat cei de la CNAIR, joi seară.
Se caută soluții
Au fost convocaţi mâine la sediul CNAIR, toţi factorii implicaţi în derularea proiectului, pentru a prezenta un raport privind cauzele acestei probleme şi pentru a dispune o soluţie de remediere.
Până la rezolvarea problemei, zona este monitorizată constant de către DRDP Braşov, care va raporta permanent orice modificare a situaţiei existente.
Segmentul de autostradă Sibiu-Sebeş face parte din autostrada Orăştie-Sibiu şi a fost deschis circulaţiei în anul 2014. În anul 2015 au apărut probleme pe acest lot, ceea ce a făcut necesară demolarea şi reconstrucţia unui sector de 200 de metri, redeschis în acelaşi an şi care este operaţional la ora actuală.
Ca urmare a acestor probleme a fost reziliat contractul cu Salini Impregilo SpA., căruia i-a fost reţinută garanţia de bună execuţie în valoare de aproximativ 60 milioane lei. În aceste condiţii, toate lucrările pentru remedierea neconformităţilor apărute la acest segment de autostradă vor fi suportate din această sumă. foto: arhivă
solutia ….in China erau spinzurati,in Ro. ii pupati in f ..d in continuare ,neispravitilooooor !!!!!