Hoții au dat iama în cabanele din zona Cela Cisnădiei- Lunca Rășinari. În noaptea de vineri spre sâmbătă două dintre acesta, construite una lângă cealaltă, au fost sparte.
Proprietarii lor au depus a doua zi plângere la poliție, în care spuneau că le-au fost furate bunuri- scule electrice, unelte, aparate electronice- în valoare totală de 14.500 de lei.
”La nivelul poliției municipiului Sibiu se fac cercetări pentru identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.