O fotografie cât o mie de cuvinte – cam asta poate spune despre cineva o poză făcută cu îndemânare, atenție la detalii și nu în ultimul rând pasiune. Toate acestea sunt ingredientele unui fotograf bun, iar pentru unul excelent mai e nevoie și de dedicare. Pe toate le are Rareș Helici, care de câțiva ani a ajuns să ”joace” în liga fotografilor de top. Își confirmă valoarea încă o dată, prin cel mai recent proiect al său- 1000 Portraits.
Din dragoste pentru oameni
1000 Portraits este un proiect inedit. Rareș realizează 1000 de portrete, toate alb-negru, pe care apoi vrea să le înglobeze într-o expoziție. ”Îmi place ca atunci când merg pe stradă să mă uit la oameni, să îmi dau seama dacă sunt fericiți, îngândurați, triști…să îi observ. Așa mi-a venit ideea să fac 1000 de portrete care să surprindă exact trăsăturile fiecăruia”, spune Rareș.Iar fotografia alb-negru e cea mai potrivită pentru acest proiect. ”Mie îmi place foarte tare alb- negrul unei poze. Mi se pare că în felul acesta se pot accentua expresiile feței care definesc fiecare persoană, în alb- negru se văd toate componentele feței foarte bine- ochii au o expresie anume, pomeții, buzele..e altceva”, explică Rareș.
1000 – cei aleși
Cei 1000 aleși să facă parte din proiect au participat la un concurs organizat de Rareș. Au dat like unei postări, iar apoi au fost invitați la pozat. ”Mi-a plăcut ideea ca cei pe care îi pozez să vină către mine, mai degrabă decât să merg eu pe stradă și să le propun să pozeze, pentru că așa sunt mai relaxați, vin pentru că își doresc, sunt mai deschiși”, spune Rareș.
Poza selectată e cea care transpune cel mai bine trăsăturile subiectului. ”Fac mai multe poze unei persoane, dar o selectez pe cea care e cea mai bună, evident, dar foarte mult contează ca în ea să se regăsească respectiva persoană cu totul. Privirea să transmită starea de spirit, gura să spună ceva, atitudinea să trădeze ceea ce simte în acel moment”, dezvăluie Rareș.Proiectul se derulează până la finalul lunii noiembrie, iar apoi Rareș speră să adune toate cele 1000 de portrete într-o expoziție. ”Acesta ar fi pasul următor, dar până atunci facem pozele, ne împrietenim, socializăm…sesiunile foto le facem la SIBIO, pentru că aici e un loc perfect pentru așa ceva, iar cine vine aici nu face o poză și pleacă. Mai stăm la o poveste, la o cafea, e atmosfera perfectă pentru proiectul acesta”, spune Rareș.
Modele din alte orașe
1000 Portraits e un proiect ce a ajuns și peste hotarele Sibului. ”Au fost oameni care au venit din cluj și din Deva pentru a le face poze. Le-a plăcut proiectul și și-au dorit să facă parte din el. Într-un week-end o să vină alții din București”, spune Rareș.
Cei care fac parte din proiect sunt de vârste diferite, sexe diferite, au ocupații diferite, deci niciunul nu e la fel cu celălat. ”Pozele cu bărbați sunt mult mai expresive. Pentru că la ei pot accentua un rid, cutele din jurul ochilor, pentru că nu se supără. Aceste mici imperfecțiuni fac o față mult mai expresivă. La femei trebuie să am alte lucruri în vedere. Tinerețea pe care o transmit prin privire, experiența de pe chipul lor arată altfel decât în cazul bărbaților…iar copiii sunt cu totul speciali. Ei sunt naturali oricum le-ai cere să pozeze, iar asta face ca o poză să fie reușită”, povestește Rareș.
Fotograful, antreprenorul, organizatorul… Rareș Helici
Rareș Helici este cunsocut sibienilor dar și românilor prin proiectul Crispus- the art of fire. Împreună cu sora lui, Loredana, au pus bazele acestui proiect în 2003. ”Am participat la un schimb de experiență cu tineri din 6 țări unde fiecare trebuia să îi învețe pe ceilalți ce știe el cel mai bine. Atunci am văzut genul acesta de dans cu focul, și am zis să facem și noi asta”, își amintește Rareș. Cei doi au făcut primele coregrafii pe care le-au pus în spectacole mici ca și desfășurare. Mai apoi au avut succes, trupa a crescut, și acum sunt cunoscuți și chemați la evenimente din toată țara.
De la Crispus i se trage lui Rareș și dragostea pentru fotografie. ”Poate e și ceva genetic, pentru că unul din bunici a fost fotograf. Dar, făceam poze pentru Crispus, până când mă săturasem să tot împrumut aparate foto, să editeze alții pozele…așa că am început să învăț despre fotografie, am fost ajutat și de prietenul meu Alexadru Moga, și așa am ajuns să fiu și fotograf”, spune Rareș.
Unul foarte bun, dacă e să judecăm după aprecierile celor cu care a lucrat și după faptul că fotografiile sale au ajuns în expoziții colective din Berlin, Milano și Bruxelles.