Cod galben de ploi abundente în zona Sibiului și portocaliu pe Valea Oltului

Zilele însorite din dispar odată cu apropierea de sezonul rece. Începând de luni dimineață sudul județului Sibiu se va afla sub cod galben de ploi abundente și vânt puternic. Zona montană din județul Vâlcea și Valea Oltului vor fi sub cod portocaliu.

ANM a emis avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa şi cod galben de vânt şi ploi pentru Oltenia, mare parte a Munteniei, inclusiv în Bucureşti, şi local în Transilvania începând de luni, precizând şi că temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată ţara, anunță News.
Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte începând de luni de la ora 10.00 şi până marţi la ora 23.
„Din dimineaţa zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a ţării. În intervalul menţionat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), local în Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, notează ANM.
De asemenea, în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, se vor cumula cantităţi de apă pe arii extinse între 30 şi 50 l/mp şi izolat peste 60 l/mp.
„Vântul va avea intensificări, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h”, precizează meteorologii.
Totodată, pe acest fond, anunţă că temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată ţara, iar la munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitaţii mixte.
Codul portocaliu de ploi abundente va fi instituit din 23 octombrie, ora 12:00 şi va fi valabil până în 24 octombrie, ora 18:00, afectând zona deluroasă şi montană a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, unde cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 50…60 l/mp şi izolat 80 l/mp.

Ultima oră