fc hermannstadt joacă duminică pe municipal cu dacia unirea brăila

Echipa sibiană revine pe teren propriu pentru întâlnirea cu Dacia Unirea Brăila. Partida – contând pentru etapa a XIII-a a Ligii 2 – va avea loc duminică, 22 octombrie, de la ora 11:30, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu.

Antrenorul principal Alexandru Pelici a declarat, înaintea acestui meci, că este important ca jucătorii săi să obțină toate cele 3 puncte, pentru a rămâne în fotoliul de lider. „Ne dorim să obținem o nouă victorie, pentru a ne menține pe primul loc. Se anunță un joc dificil, la fel ca toate celelalte de până acum, dar vom face tot posibilul să luăm toate cele 3 puncte. Brăila este una dintre echipele care a marcat mult în acest sezon. Este adevărat însă că a și primit multe goluri”, a spus Pelici.
Tehnicianul a mai adăugat că singura absență este cea a fundașului central Ionuț Stoica. „Răzvan Dâlbea și Robert Boboc revin, după ce au fost suspendați pentru cumul de cartonașe galbene la partida cu ASA Tg. Mureș. Un alt jucător care a ratat meciul din etapa trecută, Sabin Lupu, este refăcut. Va lipsi, în schimb, din cauza unor probleme medicale, Ionuț Stoica”, a mai spus antrenorul echipei FC Hermannstadt.
Pentru Cosmin Neagu, jucător transferat în această toamnă chiar de la Dacia Unirea Brăila, partida de duminică este una specială. Atacantul își dorește ca, la final, să sărbătorească alături de suporteri un nou succes. „Este un meci mai aparte pentru mine, pentru că voi juca împotriva fostei mele echipe. Îmi doresc să obținem o nouă victorie, pentru a ne menține în fruntea clasamentului. Față de sezonul precedent, când am îmbrăcat tricoul echipei din Brăila, în lotul actual se mai regăsesc doar 7 sau 8 jucători, restul sunt noi. Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare la stadion, să ne susțină la fel cum au făcut-o și în precedentele meciuri. Cu toții ne dorim să obținem încă un succes, pentru a le face fanilor o duminică plăcută”, a spus Neagu.
Ambele echipe care se vor afla față în față duminică, pe Stadionul „Municipal”, au remizat în etapa precedentă. Sibienii au terminat la egalitate meciul disputat, marți seara, la Tg. Mureș, cu ASA, scor 2-2. Tot cu 2-2 s-a încheiat și partida de la Brăila, dintre Dacia Unirea și CS Mioveni. Brăilenii au condus cu 2-0 la pauză, dar au fost egalați în repriza secundă.
Înaintea acestui duel, FC Hermannstadt ocupă primul loc în clasamentul Ligii 2, cu 29 de puncte, în vreme ce Dacia Unirea Brăila este pe locul 12, cu 15 puncte.

fc hermannstadt joacă duminică pe municipal cu dacia unirea brăila

Echipa a II-a merge bine
Echipa a doua a clubului sibian, pregătită de cuplul Bogdan Piko – Iulian Merintean, a obținut, vineri, o victorie extrem de importantă, în etapa a IX-a a Ligii 3. FC Hermannstadt II s-a impus cu scorul de 3-0 pe terenul Centrului Național de Pregătire Timișoara. Acesta este al doilea succes consecutiv al sibienilor în campionat. Totodată, victoria cu C.N.P. Timișoara i-a adus echipei noastre primele puncte obținute în deplasare, în Liga 3.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică