Grădinița 19, centru pilot pentru un proiect la care copiii lecturează cărți

Proiectul de parteneriat educaţional “Pe aripi de basm” urmărește promovarea inovației didactice, a comunicării și informării prin utilizarea cărților şi se va implementa pe parcursul a patru ani, reunind un număr de 22 de instituții de învățământ şi instituții publice din țară.

Proiectul reprezintă încercarea de a reda cărţii locul cuvenit, de a educa preșcolarii și școlarii mici în spiritul prețuirii acesteia. Cartea oferă satisfacţii nebănuite şi contribuie la formarea personalităţii şi comportamentului celui care o citeşte.

Organizatorii au gândit activități de lectură pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 11ani, dar și pentru tineri și adulți. Proiectul va reuni un număr de șase activități, la care vor participa mai mult de 800 de copii și 400 de cadre didactice și părinți.

Grădinița cu Program Prelungit nr.19 din Sibiu desfăşoară Proiectul de parteneriat educaţional “Pe aripi de basm”,în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu, Inspectoratul Școlar al Județului Argeş, CJRAE Argeș și Asociaţia Grădinitsa din Franţa. În cadrul proiectului se vor organiza activităţi pe teme de lectură pentru părinţi şi cadrele didactice din instituțiile partenere.

Deschiderea festivă a proiectului va avea loc joi, 19.10.2017, de la ora 16.00. Acţiunea se va desfășura în perioada 19 – 20 octombrie 2017, la sediul gradiniței nr 19, de pe strada Kiev nr. 17, în intervalul orar 16.00 — 18.30.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică