Procurorul general al României, promisiune la Sibiu: ’’Toate brățările dacice vor fi recuperate’’

Augustin Lazăr a declarat marți seară la proiecția documentarului „Pe urmele aurului transilvănean”, care a avut loc la Sibiu în cadrul Festivalului ASTRA Film, că toate brățările dacice vor fi recuperate.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marți că este sigur că vor fi recuperate și celelalte 11 brățări dacice, el fiind cel care a coordonat investigația și a luat urmele aurului dacic furat. Procurorul general a fost prezent marți la Sibiu la proiecția documentarului „Pe urmele aurului transilvănean”, în cadrul Festivalului ASTRA Film, anunță Agerpres.
„Cum ați văzut și în film, sunt 13 piese recuperate din 24 despre care noi avem diverse informații, probe, fotografii, chiar și greutatea unora dintre aceste piese. Spre exemplu, piesa care este prezentată în film și, spune jurnalistul respectiv, iată, o piesă de un kilogram și jumătate, ea nu este recuperată. O vedem, știm că este a noastră, știm tot traseul pe care a mers și noi continuăm investigația pentru a o recupera. Eu zic că sunt șanse și ele vor fi recuperate fără nicio îndoială, pentru că ele au trăsături particulare după care pot fi identificate. Nimeni nu le poate păstra din momentul în care au apărut undeva, la suprafață. Ele vor fi și peste cinci ani, zece ani, 20 de ani, în momentul când apare o astfel de piesă se va ști că face parte din acel tezaur și va fi revendicată de statul român conform directivei europene care obligă statele UE să restituie fiecare statului respectiv bunurile care au părăsit ilegal teritoriul țării. De asemenea, există o convenție internațională (…). Important este că am identificat astfel de bunuri, că am recuperat aceste bunuri și oriunde vor apărea ‘surioarele’ lor, se va ști că ele sunt din România și că au făcut obiectul acestui dosar”, a declarat Augustin Lazăr.
Lazăr a spus că niciodată nu s-a gândit că ar putea apărea într-un film, dar după ce a fost intervievat în documentar, speră ca această producție cinematografică să ajute la conștientizarea românilor despre valorile culturale pe care le au.
„Primul pas spre protejarea patrimoniului este conștientizarea oamenilor despre valorile culturale pe care le avem. (…) Până la acest film, nimeni nu a știut cât de importante sunt siturile arheologice ale României, că ele sunt bunuri care aparțin patrimoniului cultural național și că ele trebuie protejate, păzite, cu camere video și cu toate dispozitivele moderne ale lumii în care trăim. Eu cred că acest film va sensibiliza opinia publică și îi va face pe mulți să înțeleagă că suntem bogați, avem un patrimoniu cultural național foarte bogat (…) și trebuie să fim atenți la protejarea acestui patrimoniu cultural, fiindcă el reprezintă identitatea noastră în casa comună, europeană. (…) Un simbol ar românilor ar putea fi acest tezaur, care vine din antichitate, care a stat în mâinile regilor daci și care acum se află în colecțiile muzeale ale Muzeului Național de Istorie a României”, a explicat Augustin Lazăr.
Procurorul general avertizează că în continuare vin la noi căutători din alte țări, atrași de povestea tezaurelor dacice.
„Să acționăm preventiv. (…) Instalare camere video, asigurarea pazei, sensibilizarea oamenilor, să fie atenți dacă vin căutători din alte țări, fiindcă au început să vină din multe state europene, aflând despre această poveste a tezaurelor dacice. Vin oameni cu adrenalină, care vor să aibă escapade aventuroase prin munții noștri și pe sub nasul Poliției Române (…). Ei bine, noi trebuie să fim atenți, să reacționăm prompt și să-i prindem pe cei care vor să facă lucruri de acest gen”, a afirmat Augustin Lazăr.
Regizorul filmului „Pe urmele aurului transilvănean” („The Hunt for Transylvanian Gold”), Andrei-Nicolae Teodorescu, a anunțat marți că acest documentar a fost achiziționat de către TVR și în 2018 va fi difuzat în SUA, Olanda și Anglia.
Filmul documentar spune povestea furtului brățărilor de aur dacice, vechi de aproape 2.000 de ani și a investigației care a durat mai bine de 10 ani și s-a desfășurat pe două continente: Europa și America de Nord. Investigația a fost coordonată de procurorul general al României, Augustin Lazăr, pe atunci procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, și a scos la iveală faptul că în zona Sarmizegetusei au fost descoperite de căutătorii de comori 24 de brățări de aur dacice.
Documentarul are o durată de 50 de minute și oferă informații inedite despre rețelele care se ocupă cu traficul de artefacte pe piața neagră internațională, despre vânătorii de comori, experții în antichități, suspecții arestați și cele 13 brățări recuperate. Filmul este o producție Kogainon Films (Boston) iar echipa filmului a avut atât membri români, cât și americani.

Ultima oră