Primăria modernizează străzile, aleile și parcările din zona Gării. Costă 3,2 milioane lei
foto: arhivă

Primăria Sibiu inițiază un proiect prin care străzile, aleile și parcările din zona Gării vor fi modernizate. În acest sens a demarat o procedură de achiziție în sistemul electronic de achiziții publice.

ZONA care face obiectul acestui proiect a fost delimitată în două perimetre:
Perimetrul delimitat de str. Uzinei – str. Constituției – strada General Magheru
Perimetrul delimitat de str. Constituției – str. Abatorului – Aleea Țesătorilor – str. 9 Mai
LUCRĂRILE prevăzute a fi executate în baza contractului includ: modernizarea carosabilului aleilor și străzilor din zonă, reamenajarea trotuarelor, optimizarea spațiilor de parcare, precum și îmbunătățirea iluminatului public.
Contractul licitat prevede realizarea proiectelor tehnice și execuția efectivă a lucrărilor. Termenul de realizare a documentațiilor tehnice este de 50 de zile de la semnarea contractului, iar lucrările vor trebui finalizate în termen de 5 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor care se va transmite constructorului în primăvara anului viitor. Valoarea estimată a proiectului este de 3,2 milioane de lei.

Primăria modernizează străzile, aleile și parcările din zona Gării. Costă 3,2 milioane lei

Ultima oră

Comentariul meu

Publică