Paul Stănescu, Felix Stroe și Marius Nica au fost propuşi şi votaţi în Comitetul Executiv al PSD în locul miniştrilor demisionari.
Senatorul Paul Stănescu, liderul PSD Olt, ar prelua conducerea Ministerului Dezvoltării şi pentru postul de vicepremier, în locul lui Sevil Shhaideh. Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa, este propus pentru portofoliul Transporturilor, în locul lui Răzvan Cuc, iar Marius Nica este propus să preia conducerea Ministerului Fondurilor Europene în locul Rovanei Plumb, a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, citat de news.ro. Ex-vicepremierul Sevil Shhaideh a devenit consilier de stat.
Paul Stănescu propus la Ministerul Dezvoltării și vicepremier s-a născut la 25 august 1957 în comuna Vișina, județul Olt. Este inginer agronom, absolvent al Facultății de Agronomie din Craiova (1982). În 2005 a absolvit un curs de management economic organizat de Ministerul Economiei și Comerțului și mai multe cursuri de profil în Franța și Italia (2005-2006), potrivit site-ului oficial al Senatului.
A mai fost director al Fabricii de conserve Caracal (1982-1987), director al IAS Studina (1988-1991) și director al Agromec Vișina (1992-2008). A fost președinte al Consiliului Județean Olt (2008-2012) pe listele PSD, și în mandatul 2012-2016, pe listele USL/PSD. A fost consilier județean din partea PSD (2004-2008). A fost vicepreședinte al PSD Olt (începând cu 2005). Din iulie 2010 este președinte al PSD Olt, funcție în care a fost reales în aprilie 2013 și septembrie 2015. În perioada 2013-2015 Paul Stănescu a fost vicepreședinte al partidului pentru regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a obținut un mandat de senator în circumscripția nr. 30 Olt, pe listele PSD. Este membru al Comisiei de agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități scrie Agerpres.
Marius Nica propus la Ministerul Fondurilor Europene s-a născut la Brașov, la 27 noiembrie 1980.
A absolvit Facultatea de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații din București (2003). A obținut diplome de master în urma cursurilor absolvite la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (2005) și în Administrarea Afacerilor (MBA), la Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană, din cadrul Academiei de Științe Economice (2009). A absolvit un program de management al mediului urban și industrial, organizat de guvernul din Singapore (2013).
A fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale (2003-2008); consilier colaborator la cabinetul europarlamentarului Rovana Plumb, la Bruxelles (2008-2012); administrator al societății comerciale Holding Group Trading International SRL (2011-2013).
A deținut funcțiile de director de cabinet al ministrului Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb (2012-2013), președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română (2013-2014) și secretar general în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (2013-2014), respectiv în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (2014-2015). La 27 martie 2015, Marius Nica a fost propus de prim-ministrul Victor Ponta să preia mandatul de ministru al Ministerului Fondurilor Europene. Propunerea a fost acceptată de președintele României, Klaus Iohannis. A deținut acest portofoliu de la 30 martie 2015 până la 17 noiembrie 2015.
Marius Nica a fost numit, temporar, în funcția de secretar general al Ministerului Fondurilor Europene, printr-o decizie semnată de premierul Dacian Cioloș și publicată la 20 ianuarie 2016 în Monitorul Oficial. A exercitat această funcție până la 16 august 2016. La 14 februarie 2017, Marius Nica a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Sorin Grindeanu, printr-o decizie a premierului.
Felix Stroe propus la Ministerul Transporturilor s-a născut la 25 decembrie 1955, în localitatea Valea Teancului, județul Buzău, potrivit http://rajac.ro, site-ul S.C. RAJA S.A. Constanța.
În perioada 2004-2012 a ocupat funcția de consilier local al muncipiului Constanța, se arată pe www.primaria-constanta.ro. Între anii 2000 și 2003 a deținut funcția de viceprimar al orașului Constanța. Din 2003 este directorul general al SC RAJA SA, Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța.
Este președinte al Asociației Române a Apei (ARA).La 29 iunie 2015, a fost ales președintele Partidului Social Democrat Constanța. A primit cetățenia Republicii Moldova la 21 noiembrie 2011 prin Decretul 376. În anul 2011, a fost, potrivit Declarației de interese postate pe site-ul www.primaria-constanta.ro, președinte al Patronatului Român al Apei și membru în Asociația Internațională a Apei (IWA).
NU ! vor face nimic ptr. tara sint sigur ….doar la numar si foloase ! ca -n America de sud !