Dan Limbasan a reusit ca in mai cinci ani sa puna pe picioare o carmangerie ce a devenit una dintre cele mai apreciate si cautate din județul Sibiu. Omul a lasat o slujba de birou si s-a apucat de o afacere cu porci de Mangalita. Acum are peste 100 de astfel de animale, iar afacerea merge din ce in ce mai bine.
Dan Limbasan creste porci de Mangalita, cunoscuti si sub numele de ”oi cu sorici” sau ”porci cu par”, de sase ani si are azi 100 de exemplare. Vinde carnea in Piata Taraneasca de la Sibiu, iar acum are un nou pariu: vrea sa revitalizeze o alta rasa celebra, porcul de Basna.
Cei de la Wall-Street l-au descoperit pe Dan la un eveniment de produse agro alimentare în Capitală. Cand il vezi imbracat in costum popular, in fata chioscului amplasat printre cele 120 de constructii similare din cadrul targului organizat cu prilejul Zilei Nationale a Produselor Agroalimentare Romanesti” (parcul Herastrau, 10-15 octombrie), nu te-ai gandi ca Dan Limbasan a terminat Facultatea de Drept, o scoala tehnica de constructii, ca e student in anul al treilea la Agronomie in Bucuresti, ca a avut propria firma de constructii si propria fabrica de mobila sau ca a fost administrator in cadrul companiei Ambient.
Primii porci de Mangalita i-a achizitionat cu 300 de lei bucata, in urma cu sase ani, de la Sacuieni, o localitate din partea de nord a tarii, la vreo sapte kilometri de Ungaria.
”Am gasit acolo un crescator, erau proveniti din Ungaria, primii patru porci i-am luat de acolo, in decembrie se fac sase ani de cand cresc acresti porci si de patru ani de zile fac procesare de carne de porc de Mangalita, piata de desfacere o am la Sibiu, in Piata Volanta Transilvania. De cinci ani de zile s-a infiintat aceasta piata pentru producatorii zonali din judetul Sibiu. Lumea vine si cumpara foarte multe produse si diverse, piata se refera la tot ce inseamna industrie alimentara, de la carne si lapte pana la miere, fructe, legume. Saptamanal sunt cateva mii de oameni care-si fac cumparaturi din aceasta piata”, povesteste Dan Limbasan.
Fidel rasei încă din copilărie
De ce a trebuit sa cumpere animalele din Ungaria si nu din Romania? Raspunsul vine din timpurile de dinainte de Revolutie: pentru ca porcii de Mangalita au un raport de carne si grasime de 1 la 1, deci mai multa slanina decat in cazul porcilor obisnuiti, iar slanina e mai ieftina decat carnea. De aceea, fostul dictator Nicolae Ceausescu a ordonat scoaterea lui din toate fermele din tara, pentru ca nu avea randamentul scontat.
Oamenii au continuat insa sa creasca acest animal in propriile gospodarii, iar parintii lui Dan Limbasan aveau si ei un porc de Mangalita. ”Cand eram copil, ai mei au crescut un astfel de porc, se crestea frecvent la noi in zona Ardealului, in perioada de dinainte de 89 si tin minte ca aveam un porc cu parul mare, eram mic si m-am speriat initial foarte tare de el”, povesteste Dan Limbasan.
Peste ani, aceasta amintire avea sa stea la baza micii afaceri de familie pe care Dan Limbasan o are astazi. In prezent, Dan Limbasan are un efectiv de aproximativ 100 de porci de Mangalita si o carmangerie mica in care proceseaza un porc pe saptamana si face produse din carne pe care apoi le vinde la piata.
”M-am saturat de ce inseamna target, m-am saturat de ce inseamna vanzari si m-am mutat la mine la Racovita in urma cu sapte ani si m-am apucat sa cresc porci de Mangalita. E mult mai linistitor, chiar daca munca fizica e mai grea, esti mai linistit si impacat sufleteste din multe puncte de vedere”, spune Dan Limbasan.
Desi mica, afacerea a insemnat o investitie de ”cateva zeci de mii de euro pana acum”, dupa cum spune Dan Limbasan, care accesat, timp de cinci ani, masura 141 ”Sprijinirea fermelor agricole de semi-subsiztenta din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013.
Secretul unei rețete de succes
”Nu folosesc sare cu iod, sare cu nitriti, fara nici un adaos de conservant, exact cum le faceau strabunii nostri. Oamenii au fost obisnuiti cu acea culoare rosie a carnii crude, cu acea fata a produsulelor. Eu nu pun mare accent pe acest aspect, afumarea este foarte importanta, o fac natural, neavand nitrit nu se inroseste si atunci nu pot sa zic ca produsele mele sunt frumoase, ci extraordinar de gustoase. Cand vorbim de porcul de Mangalita, vorbim de un gust adevarat, dulce al carnii, o savoare pe care nu am intalnit-o la alte rase de porci”, spune Dan Limbasan.
Una dintre provocari si unul dintre motivele pentru carnea e mai scumpa este ca porcul de Mangalita creste mult mai greu. Un porc clasic ajunge la 120 de kg in 6 luni, cel de Mangalita ajunge la maximum 120 de kg intr-un an, mancand la fel.Dintre cei 100 de porci ai lui Dan Limbasan, 26 sunt reproducatori recunoscuti, inscrisi in Registrul Genealogic al rasei – ferma lui Dan Limbasan este inscrisa in Asociatia Producatorilor de Porci Mangalita si Basna de la Turda – iar printre acestia din urma se numara si patru porci de Basna, o rasa derivata din Mangalita si din care, in prezent, nu mai exista in Romania decat vreo 50 de exemplare. Asemanatori, din perspectiva calitatilor carnii cu Mangalita, porcii de Basna au aparut pe teritoriul Romaniei cu mai bine de 200 de ani in urma. Citește continuarea AICI. Foto: Dan Limbasan – Facebook
un pic cam plinutz domnul. sa fie oare de la consumul carnii pe care el o promoveaza ca fiind sanatoasa?