Se scumpește abonamentul la pârtia Oncești din Păltiniș. Se va putea schia și pe pârtia Dăneasa

E adevărat că până la deschiderea sezonului de ski din această iarnă mai e ceva timp, dar cei care au în administrare pârtiile din județ au început deja pregătirile. Cea mai veche pârtie însă nu aduce și cele mai noi oferte, pentru că la Oncești anul acesta nu se modernizează mai nimic.

Doar întreținere
La Oncești anul acesta pregătirile constau doar în întreținerea investițiilor trecute. ”Întreținem și mergem înainte cu ce avem. La telescaun nu avem ce moderniza, pentru că am făcut acum vreo patru ani investiții, și nu se pot schimba așa repede lucrurile, sunt niște norme de care trebuie să ținem cont”, au declarat reprezentanții de la Oncești. Ar schimba însă ceva, dar nu ține de ei. ”Alte lucruri trebuie modernizate. Infrastructura, faptul că în Păltiniș nu există electrician. Dacă se ia curentul trebuie să aștepți mașină din Sibiu, dacă e zăpadă nu poate urca…astea sunt lucrurile care trebuie schimbate”

Se scumpește abonamentul la pârtia Oncești din Păltiniș. Se va putea schia și pe pârtia Dăneasa

Noutatea e de anul trecut
”Noutatea” acestui sezon de iarnă e de fapt veche de un an, adică pârtia pentru skiori avansați, Dăneasa. Aceasta se află în spatele telescaunului, în continuarea Onceștiului. ”Pentru că se adresează celor avansați, și nu este o pârtie ușor de coborât, am observat că oamenii nu prea știau de ea. Așa că putem spune că și pentru acest an e o noutate. Are 450 de metri, este de dificultate ridicată și are nocturnă”, spun reprezentanții de la Oncești.

Abonament mai scump
Există totuși o schimbare în oferta de anul acesta de la Oncești-scumpirea abonamentului pentru o zi cu 4 lei. ”Scumpirea este nesemnificativă, dar acum cu 104 lei pe zi se va putea skia de sus până jos, pe 1500 de metri. În rest tarifele rămân la fel ca anul trecut- 10 lei urcarea, 15 lei urcare-coborâre”, spun cei are se ocupă de pârtia Oncești.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică